Un avion alimentat cu hidrogen va zbura jumătate din întinderea Pământului, fără realimentare

de: Ozana Mazilu
07 12. 2021

Se presupune că aeronava cu emisii zero ar face casă bună cu viteza și confortul avioanelor de dimensiuni medii actuale. Iată cum ar arăta un avion al viitorului.

Una dintre cele mai dificile provocări atunci când vine vorba de dezvoltarea unui vehicul de transport fără carbon este cel aerian. Avioanele electrice comerciale nu vor fi fezabile până când bateriile devin mai puternice și mai ușoare. Avionul cu hidrogen este o altă cale posibilă de urmat, iar un grup de cercetare a dezvăluit cum ar putea arăta un astfel de avion.

Proiectul FlyZero, care este condus de Institutul de Tehnologie Aerospațială și finanțat de guvernul Regatului Unit, a venit cu un concept pentru o aeronavă de dimensiuni medii alimentată cu hidrogen lichid.

Am putea zbura, în curând, cu un avion alimentat cu hidrogen

Echipa a spus că avionul va putea transporta 279 de pasageri fără escală de la Londra la San Francisco sau de la Londra la Auckland, Noua Zeelandă, cu o singură escală pentru realimentare. Aeronava, care are o anvergură de 54 de metri cu două motoare turboventilatoare, ar oferi „aceeași viteză și confort ca aeronava de astăzi”, dar cu zero emisii de carbon.

ATI spune că avionul său concept ar avea rezervoare de combustibil criogenic în fuzelajul din spate, care ar stoca hidrogen la minus 250 de grade Celsius. Două rezervoare mai mici de-a lungul fuzelajului din față ar menține avionul echilibrat, pe măsură ce se folosește combustibil.

Totuși, suntem la câțiva ani distanță ca aeronavele comerciale cu hidrogen să devină o realitate. Infrastructura de realimentare nu există încă, iar hidrogenul este mai scump și mai greu de stocat la bord decât combustibilul pe bază de kerosen. Aceste tipuri de avioane s-ar putea să mai întârzie, așadar.

ATI se așteaptă ca, până la mijlocul anului 2030, avioanele pe bază de hidrogen ar putea fi o opțiune mai economică decât avioanele actuale. Acest lucru se datorează parțial pentru că alte sectoare se îndreaptă către hidrogen, ceea ce probabil va reduce costurile de aprovizionare.

Proiectul FlyZero intenționează să publice rezultate mai detaliate la începutul anului viitor, inclusiv concepte pentru aeronave regionale, narrowbody și mijlocii, rapoarte economice și de piață, foi de parcurs pentru tehnologia necesară și o evaluare a durabilității.