Trăim în telefoanele noastre. Cum am ajuns să “locuim” efectiv în mediul virtual

Mulți dintre noi am devenit “melci umani”, care ne ducem casele în buzunare. În telefoanele noastre. Cu tendința de a ne ignora uneori prietenii și familia în favoarea dispozitivului din mână, riscăm să nu ne mai trăim viața cum ar trebui.

O echipă de antropologi de la UCL a petrecut mai mult de un an documentând utilizarea smartphone-urilor în nouă țări din întreaga lume, din Irlanda până în Camerun. Potrivit acestui studiu de referință, cercetătorii au constatat că oamenii au început să simtă același sentiment despre dispozitivele lor ca și despre casele lor. Telefonul e “acasă” pentru mulți dintre noi.

„Smartphone-ul nu mai este doar un dispozitiv pe care îl folosim, a devenit locul în care trăim”, a spus prof. Daniel Miller, care a condus studiul.

Acest fenomen a dus la „moartea apropierii” atunci când vine vorba de interacțiunea față în față cu alte persoane. Telefoanele ne pot duce la evitarea unor relații interumane importante.

„Acest comportament și frustrarea, dezamăgirea sau chiar ofensa pe care le poate provoca, sunt ceea ce numim „moartea apropierii”. Învățăm să trăim cu pericolul că, chiar și atunci când suntem fizic împreună, putem fi singuri social, emoțional sau profesional”.

Dacă există o cauză specifică pentru această transformare, cercetătorii sugerează că pot fi aplicații de chat, cum ar fi WhatsApp, pe care le numesc „inima smartphone-ului”. „Pentru mulți utilizatori din majoritatea regiunilor, o singură aplicație reprezintă acum cel mai important lucru pe care smartphone-ul îl face pentru ei” – LINE în Japonia, de exemplu, WeChat în China și WhatsApp în Brazilia.

Telefoanele noastre ne pot face să uităm care ne e adevărata casă

„Aceste aplicații sunt platformele în care frații se reunesc pentru a avea grijă de părinții vârstnici, părinții mândri trimit fotografii ale copiilor lor, iar migranții se reconectează cu familiile. Acestea sunt mijloacele prin care poți fi încă bunic, chiar dacă locuiești într-o altă țară. Sau, mai rău, dacă ești departe de cei dragi într-o pandemie”, adaugă prof. Miller.

Spre deosebire de multe explorări ale utilizării smartphone-urilor, studiul s-a concentrat în mod special pe adulții mai în vârstă, „cei care nu se consideră nici tineri, nici vârstnici”.

„La început, accentul pus pe persoanele în vârstă poate părea ciudat, deoarece ne-am obișnuit atât de mult să ne concentrăm asupra tinerilor, când am crezut că sunt utilizatorii naturali ai smartphone-urilor”, au scris cercetătorii. „Totuși, focusul pe persoanele în vârstă a ajutat la plasarea studiului în orice nișă demografică, astfel încât să poată fi considerat drept fiabil pentru umanitatea în ansamblu”.

Cercetătorii descriu, de asemenea, modul în care această „casă” poate fi departe de a fi un loc de răgaz, pentru că unele conversații din familie sau de la locul de muncă ne pot invada uneori spațiul personal.

Dar Miller a avertizat împotriva unei opinii excesiv negative. „Smartphone-ul ne ajută să creăm și să recreăm o gamă largă de comportamente utile, de la restabilirea relațiilor de familie, până la crearea de noi spații virtuale pentru sănătate și dezbateri politice”, a spus el.

Numai dacă ne uităm la diferitele utilizări și contexte, putem înțelege pe deplin consecințele utilizării smartphone-urilor pentru viața oamenilor din întreaga lume. Și, desigur, să nu uităm, între timp, cine ne face să ne simțim ca acasă. Nu „ce”, ci „cine”.