Timpul pare să „alerge” când îmbătrânim: care este explicația, conform cercetătorilor
Timpul este, de departe, cea mai prețioasă resursă a omului. Cu toate astea, în ciuda faptului că este cea mai prețioasă, este, deopotrivă, și cea mai neapreciată.
De câte ori n-am auzit expresia „timpul zborară”? De prea multe ori, în mod sigur. Ba prin melodii, ba pe la cei mai în vârstă ca noi, cei care realizează brusc că timpul lor pe acest pământ se împuținează, cu fiecare clipă, oră sau zi care trece pe lângă ei.
Cercetătorii sunt de părere că timpul are tendința să „alerge”, atunci când îmbătrânim
Timpul este relativ. A spus-o, pentru prima oară, Einstein, în urmă cu câteva zeci de ani. Dacă în copilărie, avem tendința de a crede că avem timp suficient pentru toate (jocuri, școală, activități extracuriculare), nu același lucru se poate spune despre persoanele aflate la vârsta a treia.
Conform specialiștior, ar exista și o explicație. „Goana” timpului începe încă de la vârsta maturității. Devenim mai ocupați cu viața, astfel că nu ne mai sinchisim să ne oprim, chiar și preț de câteva momente, pentru a reflecta asupra timpului petrecut pe acest pământ. Fenomenul este cu atât mai pregnant acum, în era în care tehonlogia ne obligă să ținem pasul cu graba.
La bătrânețe, timpul se scurge, de asemenea, cu repeziciune, chiar dacă nu ne mai grăbim atât de mult pentru termina tot ce avem de făcut. Motivul este cu totul altul: frica de sfârșit.
Paradoxul poate fi asemănat cu cel al vacanțelor. Probabil că ați observat că, atunci când suntem în concediu, timpul „zboară”. Asta pentru avem conștiința faptului că acel concediu este limitat. Același lucru se întâmplă și în cazul bătrânilor, cei care realizează că nu mai au toată viața înainte.
Cum am putea să încetinim trecerea galopantă a timpului?
Nu există o metodă general valabilă pentru toată lumea, însă ceea ce se știe este că meditația ar putea da o mână de ajutor. Reflexia asupra vieții și, la nivel micro, asupra zilei care tocmai a trecut, ar putea să ne ofere o altă perspectivă asupra trecerii timpului. Cu alte cuvinte, meditația și introspecția ar putea fi asemănate cu „frâna de mână”, aplicată, de data aceasta, timpului.