Țara care vrea să interzică Bitcoin și alte criptomonede similare

de: Ciprian Ioana
01 02. 2021

Bitcoin a revenit în atenția publică după creșterile spectaculoase, dar o țară vrea să interzică total aceste criptomonede.

India a pus gând rău criptomonedelor ca Bitcoin. Un proiect de lege depus în Parlament prevede interzicerea acestor monede virtuale. Nu înseamnă, însă, că India nu e deschisă la digitalizare și la soluții adaptate vremurilor.

Ar vre să vină cu propria monedă digitală, una care să fie emisă de banca centrală și care să simplifice lucrurile în zona monetară.

India vrea să interzică Bitcoin

Potrivit proiectului de lege, ar urma să fie interzise criptomonedele de tip Bitcoin și ar urma să apară un cadru legal pentru emiterea unei monede digitale oficiale de către banca centrală. Legea ”va crea un cadru legal care va facilita înfiinţarea unei monede digitale oficiale care să fie emisă de Banca pentru Rezerve a Indiei”, potrivit agendei legislative din Camera inferioară a Parlamentului.

Acolo se menționează ”interzicerea tuturor criptomonedelor private în India, dar se permite, cu anumite excepţii, promovarea tehnologiei care stă la baza criptomonedelor şi utilziarea acesteia”.   La jumătatea anului 2019, o comisie guvernamentală indiană a recomandat interzicerea tuturor criptomonedelor private, sub pedeapsa cu închisoarea de până la 10 ani şi amenzi mari pentru cei care fac tranzacţii în monede de acest fel.

Comisia a cerut însă guvernului să ia în considerare lansarea unei monede digitale oficiale în India, care să funcţioneze precum bancnontele, prin intermediul Băncii pentru Rezerve a Indiei.

Totuşi, Curtea Supremă din India a permis băncilor, în martie 2020, să gestioneze tranzacţii cu criptomonede de la burse şi traderi, inversând o interdicţie dată de banca centrală care a fost o lovitură majoră dată acestei industrii înfloritoare.   Guverne din întreaga lume au analizat modalităţi de reglementare a criptomonedelor, dar  nicio economie mare nu a luat măsura drastică de a interzice deţinerea acestora.

Chiar au apărut îngrijorări legate de folosirea incorectă a datelor consumatorilor şi posibilul impact asupra sistemului financiar, doar că ideea nu pare rea și e posibil ca studii și experimente în această zonă să mai existe.