Tableta care-i mai performantă decât laptopul tău: componenta surpriză folosită de Apple pe iPad Pro

de: Răzvan Băltărețu
20 04. 2021

Fără să o facă direct, Apple tocmai a transformat iPad Pro într-un laptop. Nu are tastatură, dar îi poți atașa. Nu are mouse, dar poate funcționa cu unul. Dar, mai important, rulează aceleași aplicații ca un laptop. Ca un MacBook, mai precis.

Încă de la primul iPad până în prezent, era așteptat momentul în care Apple o să renunțe la MacBook și iPad și-o să fie un singur dispozitiv cu ecran tactil. Nu s-a întâmplat. Ce vedem acum, cu iPad Pro, e transformarea tabletei într-un soi de laptop cu ecran tactil. Și face asta cu procesorul M1, lansat la finalul anului trecut și acum deja pus pe iPad Pro și noul iMac.

Ce propune compania cu noul iPad Pro e așa: o tabletă de 11 inci sau 12,9 inci cu ecran Liquid Retina XDR (adică ecranul premium vândut de Apple separat într-un monitor, dar doar pe versiunea de 12,9 inci), stocare de până la 2 TB și până la 16 GB memorie RAM.

Prețurile de mai sus sunt pur orientative. Dar da, una pornește de la 800 dolari, alta de la 1.100 dolari.

Cum a transformat Apple iPad Pro într-un laptop

iPad Pro se remarcă prin 3 caracteristici (ca să-ți înlocuiască laptopul sau ca să-ți umilească laptopul, dacă ai unul cu Windows): procesorul M1, deja folosit pe laptopuri și noul iMac, port Thunderbolt (adică portul USB-C suportă și așa ceva acum) și conectivitate 5G.

La acestea adaugă așa: cameră ultrawide cu Center Stage, adică te reîncadrează automat în cadrul în videoconferințe (eventual doar prin Face Time), tastatură care e la nivelul celei de laptop (dar neinclusă în pachet) și suportul pentru mouse.

Totodată, lista de aplicații e, dintr-o dată, mult mai mare: atât cele deja făcute pentru MacBook cu M1, cât și cele clasice de iPad. În fine, iPad Pro de 12,9 inci are Liquid Retina XDR, cu niveluri impresionante de luminozitate.

Ce caută Apple să acopere acum, cu noua tabletă, e zona de laptopuri cu Windows de circa 900 – 1.200 euro. Și pachetul iPad Pro + Magic Keyboard + Mouse deja e acolo și un pic peste, că are autonomie mai mare, ecran mai bun și aplicații optimizate. A, da, și tableta face și poze, și are senzor LiDAR pentru aplicații 3D.