Noul computer Apple îți aduce aminte de tot ce-ai detestat la munca de acasă

Noul computer Apple îți aduce aminte de tot ce-ai detestat la munca de acasă

Apple a anunțat un nou iMac. Este, posibil, cel mai longeviv design pe care compania îl folosește. Și, da, 2021 aduce un nou model. De data aceasta cu procesorul M1 dezvoltat de companie.

Noul iMac e ca un laptop cu ecran imens (24 de inci), nicio tastatură, niciun mouse și niciun trackpad. Dar cum adică e ca un laptop? Ei bine, e foarte subțire, folosește cel mai avansat procesor al companiei și promite flexibilitate în ceea ce ai nevoie să faci. iMac, tradițional, a fost un model de „compromis” între un Mac Pro și un MacBook.

imac evolutie

De data aceasta, odată cu noua arhitectură a procesorului, Apple îi reduce și mai mult dimensiunile și îl sintetizează la ceea ce-i de fapt: un computer all-in-one cu ecran foarte bun și nu prea greu sau voluminos.

În timpul evenimentului de prezentare, Apple a spus că are o performanță de două ori mai mare pentru placa video, e de 50 de ori mai rapid decât modelul precedent de iMac de 21,5 inci și difuzoare mai bune, cu sunet Dolby Atmos.

Dar conectivitatea e la fel de proastă: doar patru porturi USB-C (două dintre ele fiind Thunderbolt), un conector magnetic de alimentare (aproape ca un laptop), iar cablul de internet îl bagi direct în adaptorul de alimentare cu energie electrică.

Totodată, Apple a schimbat și tastatura. Pe cea nouă a băgat și-o tastă pentru emoji. Iar noua tastatură are și Touch ID, astfel încât să-ți securizezi datele mai ușor (sau ca pe laptop).

Ce are a face noul iMac de la Apple cu munca de acasă?

imac m1

Noul iMac e, în esență, la fel de bun ca laptopurile de la finalul anului trecut sau ca un Mac mini. Toate folosesc procesorul M1 și sunt optimizate pentru viitorul la care s-a gândit Apple. Doar că iMac are un ecran imens, acolo unde Mac mini n-are niciunul, iar laptopurile au maximum 13 inci.

Când vine vorba de work from home, Apple a rezolvat, în sfârșit, 3 probleme: sunetul din computercamera web folosită pentru Zoom și alte platforme de videoconferință și designul. Cum probabil n-ai avut cele mai ușoare, versatile sau bune gadgeturi în perioada asta, Apple vrea să demonstreze că poate livra așa, de unde și tastatura. Și îmbunătățește, în sfârșit, camera web. Cât despre sunet, de la un așa computer te-ai fi așteptat de acum 10 ani să nu fie prost.

Noul iMac va fi disponibil în șapte nuanțe de culoare. E performant, cum era de așteptat, dar de data aceasta miza e pe cât de subțire e. Totodată, arată mai bine ca niciodată.

POrețul începe de la 1.300 dolari. Doar cu 256 GB spațiu de stocare pe SSD și 8 GB memorie RAM și două porturi Thunderbolt, iar tastatura livrată la pachet n-are Touch ID. Așa că versiunea mai bună ar fi de 1.500 dolari: tastatură cu Touch ID și două porturi suplimentare (USB-C).

Citește și:
Etichete: