Suma fabuloasă primită de acești români, după ce au fondat un startup IT în SUA

de: Ozana Mazilu
08 07. 2021

Câțiva români au pus umărul la fondarea unui startup care acum obține o finanțare de capital de risc de 9,5 milioane de dolari. Iată despre ce e vorba.

O echipă de antreprenori, printre care se află și români, a fondat un startup IT, în SUA, în ianuarie 2021, și, după șapte luni, compania lor obține o finanțare de capital de risc de 9,5 milioane de dolari.

Opaque se numește startup-ul și dezvoltă tehnologii de securitate cibernetică. Investiția seed este condusă de Intel Capital, fondul de investiții al producătorului american de procesoare, notează StartupCafe.ro. La runda de finanțare au mai participat Race Capital, The House Fund și Factory HQ, potrivit unui anunț postat de Opaque pe contul său de LinkedIn.

Firma a fost deschisă la Berkeley, statul California, un oraș universitar din apropiere de San Francisco.

Acest startup a obținut o finanțare de 9,5 milioane de dolari

Printre fondatori o regăsim pe Raluca Ada Popa, o sibiancă plecată în America. Ea ocupă și poziția de președintă a companiei. Raluca Ada Popa, la cei 34 de ani ai săi, este cunoscută în lumea calculatoarelor și a business-ului IT. Alături de doi asociați, ea a fondat, în anul 2015, un alt startup de securitate cibernetică, PreVeil, care a atras investiții de șapte milioane de dolari, conform Crunchbase. Acel startup a fost deschis pe Coasta de Est, în zona Boston, unde Raluca a făcut facultatea.

Un alt român care figurează drept cofondator al Opaque este profesorul Ion Stoica, un nume cu mare greutate în domeniul informaticii. Din echipa tehnică a companiei face parte și Octavian Sima, un data scientist tot de origine română. La UC Berkeley este profesor și celălalt cofondator român al startup-ului, Ion Stoica (55 de ani). Un nume de referință în Silicon Valley, el s-a format ca inginer mai întâi în România, unde a obținut un masterat în inginerie electrică și informtică, la Politehnica din București (1989). Stoica are și un doctorat la Carnegie Mellon University (SUA). În America, informaticianul de origine română a obținut numeroase premii și distincții în domeniul tehnologiei.

Alți cofondatori ai Opaque sunt Rishabh Poddar, CEO-ul companiei, și Chester Leung, care este și inginer principal al startup-ului american.