Specialiștii Microsoft și Bitdefender: Securitatea cibernetică, tot mai importantă în contextul digitalizării accelerate

de: PLAYTECH
29 03. 2021

A trecut mai bine de un an de când noile restricții economice și sociale care ne-au fost impuse au generat o nouă rutină la nivel global. Pandemia a adus provocări inedite, angajatorii fiind nevoiți să găsească metode prin care angajații să își poată desfășura activitatea de acasă în condiții optime, fără să le fie afectată productivitatea. Totodată, companiile au trebuit să găsească și soluții prin care să asigure securitatea resurselor și a sistemelor informatice.

În acest context, în care numărul dispozitivelor utilizate, timpul petrecut de fiecare dintre noi în mediul online și cantitatea de date și informații au crescut considerabil, securitatea cibernetică a devenit, și ea, tot mai importantă.

Una dintre cercetările efectuate recent de Microsoft arată că, la nivel global, majoritatea angajaților din domeniul IT a adoptat modelul de lucru de la distanță, iar cei care nu au făcut asta au invocat drept principal motiv menținerea securității sistemelor, cu precădere a acelora care nu pot fi accesate și din cloud.

Potrivit Microsoft, una dintre cele mai mari provocări aduse de munca de la distanță ține de înțelegerea riscurilor – este absolut necesar ca fiecare angajat să înțeleagă că trebuie să urmeze modelele de bune practici atunci când utilizează instrumentele digitale, pentru a nu genera riscuri de securitate suplimentare.

În plus, studiul citat arată că foarte multe dintre organizații plănuiesc să mențină modelul de lucru hibrid chiar și după pandemie, motiv pentru care au în plan să accelereze și investițiile în digitalizare. Această tendință, de majorare a cheltuielilor în vederea transformării digitale, s-a văzut și în anul 2020, când multe dintre companii și-au depășit bugetele planificate inițial.

Eugen Rusen, Senior Cloud Solution Architect Security & Compliance, Microsoft Central & Eastern Europe: “Tehnologia și transformarea digitală și-au dovedit, încă o dată, valoarea în a susține companiile, iar cercetările efectuate de Microsoft arată că 80% dintre organizațiile de la nivel global vor migra infrastructurile lor către aplicații și infrastructuri de cloud. Transformarea digitală nu se va opri odată cu pandemia, ea va continua în mod accelerat, și este necesar să se întâmple astfel, însă trebuie să înțelegem cât de importantă este securitatea cibernetică. Fără investiții în această direcție, companiile de pretutindeni se expun unor riscuri uriașe. Divizia Microsoft Security este acum un business de 10 miliarde de dolari, crește cu 40% de la an la an si continuă să dezvolte soluții de securitate care să asigure un nivel ridicat de protecție împotriva atacurilor cibernetice pe toate planurile, pornind de la o abordare modernă de tip Zero Trust și acoperind protecția identităților, protecția aplicațiilor, datelor sau a întregii rețele de care dispune o companie. În acest moment Microsoft si Bitdefender sunt lideri de piață în zona de Security atât în România, cât și la nivel de CEE, iar parteneriatul strâns în zonele de Managed Detection & Response, Threat Protection & Secure Remote Work își continuă evoluția prin integrarea soluțiilor Bitdefender Gravity Zone și Microsoft Identity, Microsoft Defender & Azure Sentinel prin cadrul formal Microsoft Intelligent Security Association”.

Un alt studiu realizat de Microsoft anul trecut arată că 58% dintre companii (care au participat la studiu) au majorat alocările bugetare pe segmentul de securitate și 82% dintre acestea plănuiau să angajeze personal suplimentar pentru a facilita o bună desfășurare a proceselor de securitate (considerând că expertiza resursei umane este esențială pentru a-și asigura un nivel ridicat de securitate cibernetică). Totodată, potrivit studiului citat, facilitarea accesului de la distanță la resurse, aplicații și date a reprezentat principala provocare cu care s-au confruntat companiile anul trecut.

Mai mult, aproape 40% dintre organizații au spus că prioritizează investițiile în soluții de securitate pentru sistemele cloud, 28% dintre acestea au investit în securitatea datelor și 26% – în sistemele de protecție impotriva phising-ului.

Datele care reies din studiul Microsoft sunt confirmate și de experții în securitate cibernetică potrivit cărora, odată cu schimbările impuse de virusul COVID-19 a apărut și o creștere puternică a numărului de solicitări de acces de la distanță la diferite aplicații, venite din partea angajaților. Totodată, mulți dintre aceștia au întâmpinat probleme de conectare și gestionare a tuturor dispozitivelor pe care au trebuit să le integreze în activitatea lor zilnică, desfășurarea controalelor de securitate fiind de asemenea îngreunată în această perioadă, în condițiile în care diferiți actori încercau să exploateze diverse vulnerabilități ale rețelelor VPN utilizate de companiile din întreaga lume.

Ținând cont de toate acestea, este foarte important ca organizațiile de pretutindeni să își adapteze modelele de business și ofertele la noile condiții și să dispună de soluții care să le permită să reacționeze în timp real la schimbări. Strategia orientată spre creștere și identificarea de noi oportunități, precum și menținerea productivității și a continuității afacerilor trebuie, însă, să rămână neschimbate, sunt de părere specialiștii.

Ion Georgescu, Distribution Operations Manager Romania & Moldova, Bitdefender: “Un nivel ridicat de protecție împotriva atacurilor cibernetice este esențial atât în ceea ce privește soluțiile de securitate, precum și menținerea unui nivel optim de productivitate. Bitdefender este lider, atât pe segmentul de identificare / detecție, cât și în ceea ce privește performanțele soluțiilor sale, iar implementarea acestora nu implică și necesitatea unor servere de securitate. În acest fel ne asigurăm de faptul că nu vor exista costuri suplimentare inutile și vom putea evita situațiile problematice. Prin parteneriatul nostru cu Microsoft, putem să le oferim acum clienților noștri soluții complete atât pentru securitatea muncii de la distanță, cât și prin acțiuni coordonate pentru detecția și protecția împotriva atacurilor cibernetice”.

De mai bine de 10 ani, Bitdefender si Microsoft dezvoltă algoritmi și soluții de machine learning, care să faciliteze identificarea corectă a amenințărilor cibernetice noi. Astfel, sinergia dintre soluțiile de machine learning și alte opțiuni de securitate (monitorizarea continuă a proceselor, controlul dispozitivelor și monitorizarea datelor) au ajutat companiile să blocheze chiar și cele mai sofisticate atacuri.

Bitdefender este una dintre cele 277 de companii membre ale Microsoft Intelligent Security Association (MISA) – un ecosistem alcătuit din furnizori independenți de soluții software dezvoltate în scopul contracarării amenințărilor cibernetice.

“Microsoft Intelligent Security Association a fost înființată pentru că vrem să ne asigurăm că le oferim clienților noștri acces la toate soluțiile de securitate mature existente pe piață, dezvoltate atât de noi, cât și de către partenerii din acest ecosistem. MISA aduce claritate în identificarea celor mai potrivite soluții de securitate fiecărei companii în parte”, adaugă Eugen Rusen.