Șocant. Ce se întâmplă, de fapt, cu știrile false de pe internet. Realitatea e dureroasă

de: Mădălina Bahrim
07 09. 2021

Cu toții am văzut, cel puțin o dată, o știre falsă distribuită pe internet, în special pe rețelele de socializare. Din nefericire, acest fenomen a luat o amploare atât de mare, încât știrile false reușesc să aibă performanțe de șase ori mai bune decât informațiile reale.

Conform unui studiu realizat de Universitatea New York și Universitatea Grenoble Alpes din Franța, în 2020, fake news-urile de pe Facebook au avut de șase ori mai multe vizualizări, reacții, comentarii și distribuiri decât știrile reale.

Informațiile false au mai mult succes decât știrile reale

Din nefericire, spun experții, impactul știrilor false pe Facebook – cea mai mare platformă de socializare din lume – este mult mai mare decât cel al informațiilor reale.

Facebook se apără și susține că datele acestei analize nu sunt relevante. „Engagementul nu ar trebui, de asemenea, să fie confundat cu cât de mulți oameni văd [postarea] de fapt pe Facebook. Când te uiți la conținutul care are cea mai mare acoperire pe Facebook, nu seamănă deloc cu ceea ce sugerează acest studiu, așa cum se arată în raportul nostru de conținut pe scară largă și în studiile setului de date condor Social Science One”, a declarat un purtător de cuvânt al celebrei companii.

Totuși, realizatorii studiului acuză Facebook de faptul că a blocat conturile personale și accesul site-ului cercetătorilor luna trecută. În replică, reprezentanții platformei sociale se apără și susțin că tot ceea ce au făcut a fost pe fondul încălcării termenilor și condițiilor de pe Faebook.

„Proiectul Observator publicitar NYU a studiat reclame politice folosind mijloace neautorizate pentru a accesa și colecta date de pe Facebook, încălcând Termenii și condițiile noastre”, au transmis reprezentanții gigantului tech Facebook.

Studiul s-a bazat pe analiza datelor colectate de la surse cunoscute de dezinformare din perioada august 2020 – ianuarie 2021. Studiul „ajută la adăugarea unui număr tot mai mare de dovezi că, în ciuda unei varietăți de eforturi de atenuare, dezinformarea a găsit o casă confortabilă – și un public angajat – pe Facebook”, a declarat Dr. Rebekah Tromble, șefa Institutului pentru date, democrație și politică din cadrul Universității George Washington.