Singurul lucru bun ieșit din pandemie, prețul chiriilor: ce s-a întâmplat în valul patru cu apartamentele

de: Alexandru Puiu
13 10. 2021

Deși nu ai vedea neapărat o legătură evidentă între gravitatea pandemiei de Covid-19 din România și prețul chiriilor, aceasta există, iar în valul patru nu vine la pachet cu vești bune.

Cei care au făcut investiții imobiliare în ultimul an în speranța de a scoate sume fabuloase din chirii, vor fi dezamăgiți să afle că realitatea nu este de partea lor. În contextul valului patru al pandemiei, prețurile stau pe loc și nici măcar nu contează dacă vorbim de chirii în mediul rezidențial sau office. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, lucrurile arată la fel de rău. Iar dacă le compari cu situația din 2019, anul pre-pandemic, ne confruntă cu un dezastru pe zona închirierilor de imobiliare.

Ce se întâmplă cu chiriile, la apogeul pandemiei din România

Pentru context, este important de reținut faptul că, la momentul de față, cererea pe segmentul chirii rezidențiale a cunoscut în septembrie o creștere de circa 20% față de anul precedent, cele mai numeroase solicitări fiind la începutul lunii, când planul de învățământ prevedea reluarea școlilor în format fizic. Între timp, realitatea din România a devenit cu totul altfel. Aceeași cerere a scăzut accentuat spre sfârșitul lunii, când condițiile impuse de pandemie au devenit mai restrictive, iar universitățile au anunțat reluarea cursurilor în mediul online.

În privința a ceea ce-și doresc românii, apartamentele sunt pe primul loc, urmate de garsoniere și, abia la final, vile sau case. Prețul chiriilor este relativ neschimbat între momentul actual și realitatea de acum un an.

Dacă ai o curiozitate pe marginea subiectului, în prezent, pentru un apartament cu două camere, prețurile la închiriere variază între 300 și 600 de euro în București, 300 și 550 de euro în Cluj, respectiv 250 și 450 de euro în Timișoara. În mod previzibil, aceste valori depind în funcție de zonă, finisaje și suprafață. Pentru o garsonieră, din păcate, chiriașii ajung să plătească valori exorbitante între 200 și 350 de euro în București, 200-350 de euro în Cluj și 150-250 de euro în Timișoara.

Nimeni nu știe ce se întâmplă anul viitor. ”Condițiile incerte din piață ne împiedică să facem predicții pentru viitor, însă principalul factor de schimbare a tendințelor, cu impact direct asupra pieței chiriilor în orașele mari, este reprezentat de evoluția pandemiei și a măsurilor restrictive impuse de autorități”, spune Iulian Berghian, Director Executiv Re/Max România