S-a aflat secretul algoritmilor de la Instagram: cine decide postările care îți apar și cum

de: Ciprian Ioana
09 06. 2021

Instagram a decis să vină cu mai multă transparență în privința algoritmilor pe care-i folosește pentru a-ți intui preferințele.

În urmă cu cinci ani, Instagram decidea să renunțe la feed-ul strict cronologic și începea să se ajute de diverși algoritmi pentru a livra postări într-o anumită ordine către utilizatori. Mulți zic că era mai bine înainte, dar compania încearcă să-și explice practicile pentru cei care se arată sceptici.

Șeful aplicației, Adam Mosseri, a încercat să explice într-o postare pe blog cam cum funcționează algoritmii aplicației și ce se află în spatele software-ului folosit pentru a alege acel tip de conținut preferat de fiecare utilizator în parte.

Cum alege Instagram ce-ți place

Mosseri susține că toți algoritmii funcționează, în linii mari, în același mod, deși sunt „adaptați la modul în care oamenii folosesc aplicația”.

De exemplu, când vine vorba de primele postări care-ți apar în Feed sau primele story-uri, Instagram spune că evidențiază fotografii și videoclipuri care vin de la prieteni, familie și apropiați. Adică oameni pe care-i cunoști, pe care i-ai etichetat în pozele tale sau cu care lucrezi.

Fiecare postare este clasificată pe baza informațiilor extrase în acest mod. Există mii de astfel de „semnale”, dar în majoritatea cazurilor, unul dintre cele mai importante este popularitatea unei postări.

Aplicația ia, însă, în considerare și activitatea recentă și istoricul interacțiunii cu cineva. Sunt informații pe care le folosește apoi pentru a prezice cât de posibil e să petreci „câteva secunde” pe o postare pentru a comenta, pentru a da un like sau pentru a o salva/distribui.

„Cu cât este mai probabil să fii interesat să faci una dintre aceste acțiuni, cu atât vei vedea postarea mai sus”, spune Mosseri.

Cât mai mult timp pe platformă

Lucrurile stau puțin diferit când vine vorba de funcția Reels, relativ recent adăugată.

Acolo, susține Mosseri, sunt evidențiate clipuri care pot fi amuzante sau distractive pentru fiecare utilizator în parte. Dacă ești iubitor de pisici, spre exemplu, și Instagram își dă seama de acest lucru, atunci vei fi bombardat cu astfel de filmulețe.

Interesul aplicației e să urmărești până la final acel clip. Dacă nu e ceva interesant, vei sări peste, dar dacă e ceva din zona ta de interes, atunci vei urmări până la capăt.

Dacă vrei să ai mai mult control asupra experienței pe care ți-o oferă Instagram, atunci există câteva recomandări. Pentru Stories, ar fi bine să-ți selectezi prietenii apropiați sau persoanele de care ești interesat. De asemenea, dacă nu-ți place de cineva, există funcția unfollow.