Reguli de circulație pentru șoferii români: când trebuie să mergi sub 30 sau 50 de km/oră – 10 situații

de: Andrei Tilimpea
13 12. 2021

Cele mai importante reguli de circulație pe care trebuie să le respecți chiar dacă nu există indicatoare.

Conducătorii auto au obligația să circule cu cel mult 30 km/oră în localitate și să nu depășească 50 km/oră în afara acestora atunci când se află în una dintre aceste zece situații sunt specificate în Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, chiar dacă administratorul drumului public nu și-a îndeplinit sau indicatoarele rutiere au fost distruse, au dispărut, ori poziția acestora a fost modificată.

Este bine să știi că legislația prevede pedeapsa cu închisoarea de la trei la zece ani pentru furtul instalațiilor de siguranță și dirijare a traficului rutier și de la trei luni la doi ani sau amendă penală în cazul instalării de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizație eliberată de autoritățile competente.

Zece situații de care trebuie să ții cont

  •      Atunci când treci prin intersecții cu circulație nedirijată;
  •      În curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m;
  •     La trecerea pe lângă grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent dacă acestea se află în mers sau staționează pe partea carosabilă a drumurilor cu o singură bandă de circulație pe sens;
  •      La trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe acostament;
  •      Când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;
  •      Pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare;
  •      În zona de acțiune a indicatorului de avertizare „Copii” în intervalul orar 7,00-22,00, precum și a indicatorului „Accident”;
  •      La trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare și marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflați pe trotuar, în imediată apropiere a părții carosabile, intenționează să se angajeze în traversare;
  •      La schimbarea direcției de mers prin viraje;
  •      Când vizibilitatea este sub 100 m în condiții de ceață, ploi torențiale, ninsori abundente.