Provocările Generației Z, în 2021: lipsa resurselor și a educației financiare, ghidarea în carieră și gestionarea emoțiilor

de: Ozana Mazilu
08 09. 2021

Lipsa resurselor financiare (77%) și a educației în acest domeniu (60%), lipsa motivației (65%) și a consilierii în carieră (59%), dar și stările emoționale fluctuante (49%) sunt principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, tinerii din România. Aceste date despre provocările generației Z vin la mai bine de un an de la începutul pandemiei, conform celui mai recent studiu național Insights PulseZ.

Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață IZI data, în luna iulie. Studiul s-a realizat în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România.

Care sunt punctele forte și cele slabe ale Generației Z

Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți și ca iGeneration, Centannials sau „nativii digitali”), în ultimele luni ale acestui an (iulie 2021), comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului).

,,Prin acest studiu ne-am propus să analizăm comportamentele și stările tinerilor din România, interesele și motivațiile lor, în acest context pandemic, comparativ cu ceea ce a însemnat 2020 pentru ei, astfel încât să le putem înțelege deciziile de acțiune și consum, planurile de dezvoltare, precum și percepția asupra lumii de astăzi și a noii realități. Generația Z este considerată prima generație născută într-o perioadă în internetul și noile tehnologii sunt disponibile la scară largă, acești tineri fiind extrem de conectați la mediul digital și consumatori avizi de social-media – companiile, organizațiile, dar și autoritățile se raportează la preferințele lor în construirea strategiilor de business”, punctează Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights și Project Manager în cadrul programelor naționale „Insights” și „Vreau să fiu Antreprenor”.

În concluzie, studiul arată că în 2021, generația Z resimte oboseală, stări emoționale fluctuante și are probleme financiare. Pe de altă parte, organizarea personală, educația financiară și tehnologia se află în topul abilităților de dezvoltare al acestora.