Cât costă LiveWire One, cea mai nouă motocicletă electrică a celor de la Harley-Davidson
Harley-Davidson speră să dea lovitura cu LiveWire One, cel mai recent model de motocicletă electrică. Americanii mizează pe preț.
Harley-Davidson a venit, în 2019, cu prima sa motocicletă electrică, dar lucrurile n-au mers așa cum și-ar fi dorit americanii. Prețul era prea mare, țintele de producție nu-au fost atinse, așa că producătorul iconic a mai făcut o încercare.
A decis să lase LiveWire să funcționeze ca brand separat. Din această poziție, entitatea a venit cu LiveWire One – practic, a doua motocicletă electrică a grupului. De data aceasta, prețul e cel care uimește. Modelul e mai ieftin decât predecesorul său, ceea ce s-ar putea traduce într-un adevărat succes.
Cât costă LiveWire One
Cel mai important aspect legat de LiveWire One e, cum spuneam, prețul.
Noul model va avea un preț de pornire de 21.999 de dolari, adică va fi cu 8.000 de dolari mai ieftin decât prima motocicletă electrică a americanilor de la Harley-Davidson. Dacă iei în calcul și subvențiile oferite în diverse state americane, atunci modelul poate fi cumpărat cu mai puțin de 20.000 de dolari.
Odată cu noul model a fost îmbunătățită și autonomia. Cu o singură încărcare, modelul poate merge până la 146 de mile – adică nu mai puțin de 234 de kilometri. Sigur că această distanță variază în funcție de stilul de condus, dar tot e impresionant. LiveWire, spre exemplu, nu avea o autonomie mai mare de 110 mile – adică undeva la 170 de kilometri.
Încărcarea durează aproximativ o oră, susțin cei de la Harley-Davidson.
Dacă vrei să încarci până la 80%, atunci durează doar 45 de minute.
Noul model va fi prezentat oficial la Progressive IMS Outdoors Northern California – cunoscut drept Salonul Moto International – pe data de 18 iulie. Precomenzile, însă, se pot face încă de acum de pe site-ul oficial.
Deocamdată, numărul dealerilor care vând LiveWire One e limitat, dar din această această toamnă se va găsi mai peste tot.