Povestea medicului care s-a îmbogățit din informații false despre pandemie: cum a reușit să păcălească Facebook

de: Ciprian Ioana
28 07. 2021

În plină pandemie de coronavirus, fenomenul fake news a luat amploare pe rețelele de socializare. Sunt mulți cei care au crezut informațiile eronate și, de pe urma acestora, un medic a reușit să adune milioane de dolari.

Un medic din America e acuzat că s-a îmbogățit de pe urma informațiilor false transmise în mediul online. Ar fi reușit să aduce milioane de dolari și chiar a reușit să păcălească, până la un punct, filtrele rețelelor de socializare.

E vorba de Joseph Mercola, un doctor osteopat în vârstă de 67 de ani. El locuiește în Florida și a sancţionat de mai multe ori de autorităţi pentru că ar fi răspândit informaţii false despre coronavirus şi vaccinurile anti-Covid. Totuși, a reușit să păcălească mii de persoane.

Informații false despre pandemie

Succesul său a venit mai ales după răspândirea unor informații eronate despre vaccinuile anti-Covid. Evident că făcea parte din cei care puneau la îndoială eficiența acestora. Mesajul a avut la cine să ajungă: Mercola a publicat nu mai puțin de 600 de articole pe Facebook, iar afirmațiile au fost preluate şi distribuite masiv pe Twitter, Instagram sau Youtube.

Medicul are un canal de YouTube stufos – nu mai puțin de 394.000 de abonaţi.

Potrivit Centrului pentru Contracararea Urii Digitale, un ONG american, Mercola ocupă primul loc pe lista „duzinii de informare”, o listă de 12 oameni responsabili pentru distribuirea în online a 65% din informaţiile antivaccin pe Facebook, Instagram, Twitter sau Youtube. Mai multe despre aceștia poți afla AICI. 

Cum a păcălit rețelele de socializare

Giganți ca Facebook și Twitter au insistat, pe perioada pandemiei, că fac tot posibilul să oprească răspândirea de informații false și neverificate. Se pare, însă, că n-au făcut mare lucru. Mercola și-a promovat intens așa-zisele leacuri naturiste în online prin intermedul a două companii – Mercola.com Health Resources şi Mercola Consulting Services.

Clipuri și informații despre acestea au apărut pe diferite bloguri, iar medicul are, de asemenea, o reţea de site-uri şi pagini pe reţelele sociale. Pagina sa de Facebook depăşeşte 1,7 milioane de aprecieri. Pe Twitter are aproape 300.000 de fani.

Averea sa ar depăşi 100 de milioane de dolari, conform unei declaraţii din 2017.

Medicul Mercola a încercat să evite restricţiile impuse de Facebook şi Twitter, folosind mesaje cu dublu sens: nu spunea că vaccinurile nu sunt bune împotriva Covid-19, ci doar ridica semne de întrebare cu privire la siguranţa lor. Într-un final, doctorul Mercola a fost luat la ochi de Facebook, Twitter şi Youtube, dar numai după ce popularitatea sa crescuse extrem de mult.

Facebook nu-i mai permite să-şi facă publicitate pe pagina sa principală, în timp ce Twitter-ul i-a şters câteva postări controversate. Nici pe Youtube nu-şi mai poate promova canalul despre leacurile naturiste.