Netflix dă semne că s-ar lăcomi: de ce e posibil să nu-ți mai poți partaja contul către apropiați

de: Ciprian Ioana
12 03. 2021

Netflix are marele avantaj că prin activarea unui singur cont pot avea acces la conținutul de acolo mai multe persoane. Doar că lăcomia companiei ar putea duce la schimbarea acestei reguli.

Netflix dă semne că ar vrea să-și schimbe politicile în defavoarea abonaților. A crescut enorm în pandemie și, probabil, ar vrea să profite de asta. Mai mulți abonați au primit mesaje de la companie, care pot fi interpretabile. Se spunea acolo: „Dacă nu locuiești cu proprietarul acestui cont, trebuie să ai propriul cont pentru a mai putea viziona”.

Capturile au apărut și pe Twitter, iar Netflix a confirmat trimiterea acestor mesaje.

Ce urmărește, de fapt, Netflix

În acest moment, compania permite crearea unui cont ce poate fi partajat cu până la cinci persoane. Numai că testează cum ar putea să te împiedice să mai faci acest lucru. Cu alte cuvinte, chiar dacă le dezvălui parola apropiaților, aceștia vor fi verificați dacă locuiesc în aceeași casă cu tine.

Ceea ce, evident, în cele mai multe dintre situații nu se întâmplă asta. Dacă, spre exemplu, nu locuiești cu părinții, dar ai decis să le activezi și lor aplicația cu contul tău, aceștia ar putea să piardă accesul la Netflix. Compania americană a recunoscut mesajele trimise, dar spune că e vorba, deocamdată, de un test.

”Testul este făcut în așa fel încât să ne asigurăm că persoanele care folosesc conturi de Netflix sunt autorizate să o facă”, a precizat un reprezentant al companiei pentru BBC.

Verificarea poate fi însă amânată doar o anumită perioadă. Ulterior, mesajul va reapărea, iar contul partajat ar putea fi folosit doar dacă le comunici celorlalți diverse parole și coduri de verificare. Ceea ce s-ar putea să se întâmple de fiecare dată. Iar dacă va deveni obositoare această activitate, ai putea decide să le ceri să-și facă propriul cont.

Este ceea ce urmărește, cel mai probabil, Netflix, platforma care, recent, beneficiind din plin de pandemie, a reușit să depășească pragul de 200 de milioane de abonați la nivel mondial.