Cine profită de pe urma declinului Netflix: cum s-a descurcat HBO în primul trimestru

de: Ciprian Ioana
22 04. 2021

Netflix începe să scârțâie și ritmul în care adună noi abonați e tot mai lent. În tot acest timp, profită alți rivali precum HBO.

HBO își va aduna curând tot conținutul din zona online sub un singur nume: HBO Max. Serviciul a fost deja lansat în Statele Unite și urmează să fie extins anul acesta inclusiv în Europa. Deocamdată, în paralel sunt menținute și platforme ca HBO Go. Începutul de an pentru noul serviciu e extrem de promițător.

HBO Max a adunat, în primele trei luni ale anului, nu mai puțin de 3 milioane de abonați, peste așteptările investitorilor. Mulți s-au dus către filmele cu costuri de producție mari și rezultatele se văd: “Godzilla vs. Kong” și “Zack Snyder’s Justice League”.

HBO Max, salt în numărul de abonați

Datele arată că, în mod combinat, HBO Max și celelalte platforme din cadrul HBO au împreună 44,2 milioane de abonați, în creștere de la 41,5 milioane, cât numărau la final de 2020. Creșterea e condusă, evident, de noul serviciu HBO Max. 

AT&T, una dintre companiile din spatele platformei, a reușit astfel să bifeze venituri de aproape 4 de miliarde de dolari, cu vreo 2 miliarde peste ce se așteptau investitorii. De asemenea, veniturile WarnerMedia pentru primul trimestru s-au dus la 8,5 miliarde de dolari, o creștere cu aproape 10 procente față de același trimestru al anului trecut.

Deocamdată, platforma HBO Max e lansată doar în Statele Unite, dar serviciul va fi extins și-n anumite ţări din America Latină şi din Europa în al doilea semestru al anului 2021. Serviciul a anunțat că îşi va lansa toate filmele din 2021 atât pe platformele de streaming (HBO Max, evident), cât şi în cinematografe.

Decizia Warner Bros aduce în format streaming și noile producții Matrix 4 și Dune.

Ce se întâmplă cu Netflix

În tot acest timp, Netflix vede cum numărul de abonați nu mai crește în același ritm. În timp ce în primul trimestru din 2020 numărul abonaților a crescut cu 16 milioane de abonați în trei luni, aceeași perioadă din 2021 se reflectă într-o creștere de doar 3,98 milioane de clienți. Informația provine din rezultatele financiare ale companiei.

În contextul scăderii șocante de la un an la altul, oficialii Netflix au dat vina pe pandemia de Covid-19 care a provocat întârzieri în ritmul producțiilor de la Hollywood și de pe întregul mapamond. Astfel, volumul de conținut nou adăugat pe platformă a fost mai mic în prima parte a acestui an și, implicit, oamenii au avut mai puține motive pentru a se abona.

Netflix a dezvăluit că va aloca nu mai puțin de 17 miliarde de dolari pentru a crea conținut original anul acesta.

Suma de 17 miliarde de dolari, pe care Netflix o va investi în anul fiscal 2021 în conținut, e mai mare decât cea de anul trecut. Au rămas și bani necheltuiți pe această direcție tocmai pentru că pandemia a dat lucrurile peste cap.

Anul trecut, s-au cheltuit doar 11,7 miliarde de dolari.