Jurassic Park s-ar putea să devină realitate mai repede decât îți imaginezi

de: Andrei Tilimpea
18 09. 2021

La zece mii de ani după ce mamuții au dispărut de pe fața Pământului, oamenii de știință se angajează într-un proiect ambițios de a reintroduce în natură strămoșii elefanților.

Posibilitatea de a crea și de a reintroduce în sălbăticie este discutată de mai bine de un deceniu, recent, un grup de cercetători a anunțat că a obținut suficientă finanțare pentru a trece de la teorie la practică.

Capitalul vine sub forma a 15 milioane de dolari, sumă strânsă de compania de genetică și științe biologice Colossal. Aceasta este fondată de Ben Lamm, un antreprenor în domeniul tehnologiei și software-ului, și de George Church, profesor de genetică la Harvard Medical School.

Ultima frontieră a geneticii

Pentru început, oamenii de știință vor să creeze un hibrid elefant-mamut, asta cu ajutorul unor embrioni dezvoltați în laborator care să aibă ADN-ul de mamut încorporat în codul genetic. Punctul de plecare al proiectului presupune preluarea de celule de la elefanții asiatici. Apoi, aceste celule urmează să fie reprogramate în celule stem mai puternice care să poarte ADN de mamut. Genele  care sunt responsabile pentru părul mamut, straturile de grăsime izolatoare și alte adaptări climatice reci sunt identificate prin compararea genomului de mamut extras de la animale recuperate din permafrost cu cele de la elefanții asiatici, cu care se înrudesc.

Acești embrioni vor fi născuți cu ajutorul unei mame surogat. Dacă planul va decurge cum trebuie, în condițiile în care obstacolele sunt departe de a fi banale, cercetătorii speră să aibă primul set de viței în șase ani.

„Scopul nostru este să creăm un elefant rezistent la frig, dar va arăta și se va comporta ca un mamut. Nu pentru că încercăm să păcălim pe cineva, ci pentru că vrem să realizăm ceva care să fie echivalentul funcțional al unui mamut, care să se bucure de timpul său la -40C și să facă toate lucrurile pe care le fac elefanții și mamuții ”, a declarat Church.