Jocuri inocente de copii se transformă în probe letale pentru adulți aflați la ananghie: de ce face senzație cel mai urmărit serial de pe Netflix, Squid Game

Dacă nu înțelegi meme-urile cu oameni în salopete verzi și roz, cu măști ciudate pe față și cu diverse figuri geometrice pe ele, care circulă pe rețelele de socializare în ultimul timp, ar trebui să te uiți la Squid Game. Este, oficial, cel mai vizionat serial de pe Netflix. O distopie despre inegalitate, creată în 12 ani de muncă. Brutală, revelatoare, introspectivă.

Așadar, ce este Squid Game? N-o să încep să dau spoilere de genul cine a trăit și cine a murit, dar dacă vrei să nu știi absolut nimic despre serial până îl vezi, te sfătuiesc să te oprești aici cu lectura.

Mai întâi, poate te-ntrebi ce-nseamnă numele. În primul episod, personajul principal Seong Gi-hun (interpretat de Lee Jung-jae) explică faptul că Squid Game era un joc pe care copiii din cartierul său îl jucau cândva pe un teren în formă de calamar. Este un fel de “de-a prinselea”. Jocul Squid în sine apare, în cele din urmă, în turneul mortal. Și nu te-ai fi gândit niciodată că mintea umană poate concepe ca ceva atât de inocent și pur, ca niște jocuri pentru copii, să devină cele mai sadice modalități de a te juca cu trăirile, sentimentele și fricile unor oameni.

Drama distopică sud-coreeană este cel mai vizionat serial de pe Netflix la momentul actual, conform The Washington Post și deja are peste 22 de miliarde de accesări pe TikTok, cu hashtag-ul #squidgame. Un director al companiei preconizează că va fi cel mai popular show de pe Netflix de până acum. Dar ce are atât de special? Squid Game te prinde pentru că te regăsești în el. E vorba despre oameni cu neajunsuri financiare, oameni cu rate la bănci, cu datorii, oameni disperați, mai pe scurt. Și acest serial îți arată de ce e-n stare un om disperat, când nu mai vede vreo cale de ieșire din situația-limită în care se află: ajunge chiar să-și riște viața pentru bani.

Primul sezon format din nouă episoade te face să-ți pui o întrebare foarte simplă: “Eu aș intra în joc?”. Fiind conștient că e posibil să-mi pierd viața, în timp ce particip la anumite “jocuri” sadice, totul pentru bani… aș face asta?

Dacă poți să stăpânești evenimentele din primul episod, ceea ce urmează este un thriller de groază bine scris, care a captivat cinefilii din toată lumea. Dar premisa serialului Squid Game nu este ceva de domeniul SF. Ilustrează perfect inegalitatea reală și actuală, diviziunea socială din Coreea de Sud și nu numai.

În timp ce mă uitam la serial, mi-a venit în minte o replică de-ale lui Dinică, din “Filantropica”: “Demnitate? La banii tăi, tu-ți permiți să ai demnitate?”. Și despre asta e vorba în Squid Game: bani vs. demnitatea umană. Și despre cum niște minți diabolice pun la cale un plan prin care să profite de slăbiciunile și vulnerabilitățile unor oameni din clasa de mijloc, cu probleme financiare serioase: “Vă e milă? V-am luat banii” (tot “Filantropica”).

Dar lasă-mă să te scot puțin din ceață. Deci, povestea e în felul următor. Sute de oameni care reprezintă cele mai marginalizate comunităţi ale Coreei de Sud concurează în jocuri pentru copii, precum „Tug of War”, în speranţa de a câştiga premiul de aproximativ 38 de milioane de dolari. Ei au fost ademeniți pe o insulă, dar au venit din proprie inițiativă. Un necunoscut i-a ajutat să câștige niște bani pe stradă și i-a convins să-și încerce din nou norocul.

Squid Game exemplifică într-un mod absolut brutal toate problemele oricărei societăți moderne

Dar, evident, există şi un plot twist: după ce semnează contractul, concurenţii află și ultimul detaliu: cei care nu trec la nivelul următor, deci pierd runda, sunt ucişi. Jocurile sadice sunt urmărite şi finanţate de cei bogaţi, pentru plăcerea lor macabră de a vedea niște oameni eliminați la propriu când pierd un joc.

Cu siguranță ai mai auzit de acest scenariu și-n alte filme sau seriale. Spre exemplu, conceptul de joc letal a mai fost intriga din filme japoneze precum Battle Royale sau As the Gods Will. De asemenea, și filmele Cube și The Circle, dar și celebrele Hunger Games și Saw au același subiect, în ceea ce privește jocurile de acest gen. Mai nou, Alice in Borderland, tot de pe Netflix, e cam în același gen.

Desigur, îți poate aduce aminte și de Parasite, primul lungmetraj sud-coreean nominalizat la Oscar și marele premiat la Oscar în 2019. Mesajul regizorului Bong Joon-ho e aproape identic cu cel din Squid Game: inegalitate socială, autoconservare, dar și disperarea de a scăpa de sărăcie pe de altă parte. Cu toate astea, mie mi se pare că cea mai bună comparație este cu The Platform, film disponibil tot pe Netflix. Acest serial aduce în prim-plan exact tema din filmul spaniol care ajunge la animalul din tine: pentru că, vrem, nu vrem, în situații extreme ne transformăm în animale. Rațiunea e dată uitării, iar instinctul de conservare e activat la maxim. Astfel, se readuc în centrul subiectului problemele sociale, dar și diferențele dintre capital și social.

În acest serial brutal și la propriu, și la figurat, sunt dezvăluite numeroase tipologii de caractere. Dependentul de jocuri de noroc, care și-a pierdut toți banii pe, ghici ce, aparate – Seong Gi-hun interpretat de  Jung-jae Lee. Inteligentul care a comis niște ilegalități la compania unde lucra și e căutat de poliție – Cho Sang-woo interpretat de Hae-soo Park. O hoață de buzunare extrem de pricepută care și-a pierdut o parte din familie, în timp ce fugea de dictatura Coreei de Nord – Kang Sae-byeok interpretată de Hoyeon Jung. Un bătrân dement care are o tumoră și nimic de pierdut, care însă are un as în mânecă – Oh Il-Nam interpretat de Yeong-su Oh.

Acestea sunt o parte dintre personajele serialului coreean regizat de Hwang Dong-hyuk, care se luptă pentru a câștiga marele premiu, prin diferite mijloace, în situații limită: trădări, minciuni, violență, chiar crimă. Te face să te-ntrebi dacă ai trăda, dacă ai minți, dacă chiar ai omorî ca să supraviețuiești. Cum ai acționa într-o situație limită? Asta vor personajele din Squid Game să-ți arate, de fapt: nimeni nu e total bun sau total rău. Ele dau dovadă de empatie, dar și de o cruzime ieșită din comun, când viața le atârnă de un fir de ață.

Absolut, Squid Game merită urmărit dacă poți să suporți toată violența fizică și psihică, dar și scenele tragice. Este un serial despre oameni care concurează într-o versiune mortală și reală a jocurilor copilăriei. Dar este, de asemenea, un semnal de alarmă despre numeroasele moduri teribile în care banii, indiferent dacă ai prea mult sau prea puțin, pot distruge vieți. Sunt mai importanți banii decât propria viață? E important să te îmbogățești, când riscurile sunt pe viață sau pe moarte? Răspunsul este doar la tine.

Desigur, la fel ca în viața reală, în cele din urmă, se dovedește că, chiar și-n probele care aparent se bazau pe forța fizică, puteau fi câștigate doar prin tehnică și intelect. Cel mai puternic câștigă? Nu. Cel mai puternic psihic e învingător. Cel care își cântărește cu cea mai multă atenție toate mișcările ia toți banii. Bine, poate o să spui că tema serialului nu este una originală. Și așa este. Nu este cel mai original, dar este cu siguranță creativ în conexiunea diferitelor idei despre egalitate, discriminare, corectitudine și un laitmotiv care îi manipulează pe participanți să creadă că jocul oferă o a doua șansă la viață. Doar că vine cu un enorm sacrificiu, iar costul este viața însăși. Pentru acești jucători, această motivație este o soluție foarte reală la o realitate întunecată, la niște situații extreme în care se află fiecare dintre ei, în afara jocului. Nu există nicio cale de întoarcere pentru niciunul dintre ei: e totul sau nimic. Iar mulți dintre ei au ajuns… chiar nimic.

Netflix a mai experimentat în trecut cu o dramă interactivă – filmul său din 2018 Black Mirror: Bandersnatch, în care telespectatorii au putut face alegeri care au afectat firul epic al acțiunii. La fel și în Squid Game, e vorba de alegere. Și te determină pe tine ca telespectator să te pui în fața faptului împlinit: ce ai face?

Dar intriga din Squid Game arată că nu ai nevoie de opțiuni pe ecran pentru a atrage telespectatorii în destinele personajelor. Chiar și fără un element interactiv, există o relatabilitate aici care probabil explică popularitatea sa imensă. Miza este mai mare aici, dar emoțiile sunt familiare din punctul de vedere al afectivității, intrând în rolul de joacă la fiecare pas.

Serialul nu e pentru toată lumea, asta e clar. Dar ca să-ți faci o idee, îți las aici un trailer și decizi tu dacă reziști la presiunea psihologică și la scenele sângeroase și apăsătoare care o să te bântuie ceva timp. Dar te avertizez. Odată ce ai văzut primul episod, este greu să nu te mai întorci pentru mai multe, chiar dacă doar pentru a vedea cine supraviețuiește următorului joc bolnav. Și apoi… acel final la care nu te aștepți.