iPhone 13, din nou sub reflector: lista noutăților a ajuns online

de: Alexandru Puiu
02 03. 2021

Mai este mai mult de jumătate de an până la lansarea unui nou iPhone, dar speculațiile legate de iPhone 13 au început deja să facă valuri pe internet și vin de la persoane care au avut dreptate și în trecut în privința planurilor Apple.

Ming-Chi Kuo este un analist cu o foarte lungă experiență în ceea ce privește viitoarele produse Apple, iar cele mai noi speculații ale sale vizează noua serie de smartphone-uri din Cupertino care urmează să ajungă pe piață înainte de finele acestui an.

Conform datelor obținute de Kuo pe marginea acestui subiect, noua serie de iPhone-uri vor veni în sfârșit cu o crestătură un pic mai mică în partea de sus a ecranului și o baterie un pic mai mare. La fel ca în anii trecuți, diferențele semnificative de tehnologie se vor resimți în seria Pro de iPhone 13 și mai puțin în cazul modelelor standard. Ar fi un ”upgrade” și dacă ar reveni la bateriile din iPhone 11, având în vedere downgrade-ul important al acumulatorilor și autonomiei din cele mai noi și mai scumpe smartphone-uri Apple.

Conform datelor publicate de MacRumors, la fel ca în 2020, Apple va dezvălui patru iPhone-uri în acest an și toate vor avea exact aceleași dimensiuni precum modelele de iPhone 12. Cu alte cuvinte, va mai exista un iPhone mini cel puțin pentru încă un an, deși se zvonea că va fi desființat.

Pe aceeași linie cu alte zvonuri recente, aflăm că iPhone 13 Pro  și Pro Max vor utiliza un panou LTPO(low temperature polycristaline oxide) de 120Hz. Tot pe Pro vei vedea o cameră ultra wide modernizată cu F/1.8 și autofocus. Dacă sperai la schimbări majore pe partea de design, trebui să aștepți până în 2022.

Din păcate, vizual, terminalele din acest an vor fi la fel ca cele de anul trecut. Pentru comunicațiile 5G, iPhone 13 va utiliza noul modem Qualcomm X60 5G, mai mic și mai eficient din prisma consumului energetic față de actualul X55 pe care îl găsești în iPhone 12. O altă dezamăgire este adresată celor care sperau ca noile iPhone-uri să aibă un senzor de amprentă Touch ID, pentru că Face ID nu funcționează cu mască. Acest lucru nu se va întâmpla însă în 2021.