Frații Dedeman dau o nouă lovitură în plină pandemie. În ce mega-afacere investesc acum

de: Andrei Simion
07 01. 2021

Frații Pavăl, cunoscuți mai ales datorită lanțului de magazine Dedeman, au făcut o nouă investiție în România. Acum e vorba de colectarea și reciclarea deșeurilor de ambalaje.

Dragoș și Adrian Pavăl au intrat în piața asta printr-o asociere cu grupul Vrancart și cu Somplast. Primul este un producător de hârtie, carton și ambalaje controlat de SIF Banat-Crișana. Cel de-al doilea este un producător de repere din mase plastice, preluat recent de grupul TeraPlast, liderul pieței de țevi din PVC și unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de instalații din România.

Odată cu acest pas, afacerea fraților Pavăl va fi derulată prin intermediul Ecorep Group. Aceasta este o companie înființată recent de către producătorul de accesorii și componente de schimb pentru mașini – unelte I.A.M.U. din Blaj, de Rom Paper Brașov, de Vrancart (toți trei controlați de SIF Banat – Crișana), de Somplast Năsăud și de Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială românească, conform Profit.ro

În pregătirea lansării pe această nișă, frații Pavăl au cumpărat, în urmă cu un an, circa 17% din Vrancart Adjud, într-o tranzacție de 27,5 milioane lei.

Merită amintit că Rom Paper Brașov a fost fondată de doi profesori universitari. În prezent, este unul dintre cei mai importanți producători de hârtii igienico-sanitare din România. Are în portofoliu și brandul Mototol. În 2018, compania a fost preluată de Vrancart.

„Alături de rețeaua de 20 de centre de colectare la nivel național, operate de Vrancart SA (prin care au fost colectate peste 140.000 tone de deșeuri în anul 2020), de facilitățile de reciclare deținute de Vrancart SA și Rompaper SRL – deșeuri de hârtie și carton – și de Vrancart Recycling – deșeuri de plastic, lemn și sticlă –, Ecorep Group va implementa răspunderea extinsă a producătorilor pentru ambalajele puse pe piață, beneficiind astfel de aportul semnificativ al sinergiilor deja existente în cadrul grupului de firme Vrancart și al partenerilor săi. Prin înființarea acestei societăți dorim să oferim acționarilor și partenerilor o alternativă integrată a acestui tip de serviciu, o garanție a unui proces efectuat corect și eficient, mărturie fiind atât structura acționarilor societății, cât și eforturile recunoscute în domeniul reciclării realizate de către Grupul de firme Vrancart.”
Reprezentanți Vrancart citați de Profit.ro

Concurență serioasă pe piață deșeurilor

Noua companie va opera în domeniul colectării și reciclării deșeurilor reciclabile și al transferului de responsabilitate privind deșeurile de ambalaje. Se va alătura celor 13 Organizații care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producatorului (OIREP), licențiate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

OIREP-urile active pe piață în 2019 au realizat o cifră de afaceri cumulată de circa 163,7 milioane de euro, cu Greenpoint Management pe primul loc, cu afaceri de 29,6 milioane de euro, urmată de Fepra International, cu afaceri 26,7 milioane de euro, și, pe locul trei, de Reciclad’Or, cu un rulaj de 23,9 milioane de euro. Pentru topul complet consultați infograficul de la final.