Facebook, îngropată în magazinele virtuale: cât de mult a ajuns să o coste cenzura

de: Alexandru Puiu
24 05. 2021

Facebook, la fel care orice altă aplicație din Apple AppStore sau Google Play, se bucură de un rating din partea utilizatorilor. Acesta a avut foarte mult de suferit în ultimele zile.

Facebook și-a ales partea în conflictul dintre palestinieni și israeliți, iar un număr masiv de postări ale activiștilor pro-palestinieni se pare că au fost cenzurate. Din acest motiv, aceiași activiști au decis să dea o sumedenie de ratinguri de o stea aplicațiilor Facebook din AppStore și Play Store.

Partea interesantă este că, deși este evidentă mișcarea împotriva Facebook, cel puțin momentan, Apple nu vrea să intervină asupra ratingului. Conform datelor obținute de NBC News, activiștii pro-palestinieni au înregistrat un succes major în lupa împotriva cenzurii de pe cea mai mare rețea de socializare prin intermediul câtorva mii de ratinguri de o stea.

Printre argumentele detaliate în ratingurile de o stea, cei mai mulți se plâng de cenzura aplicată de Facebook palestinienilor care au încercat să atragă atenția asupra creșterii recente a violențelor dintre Israel și Gaza.

De partea Facebook, se pare că oficialii companiei iau foarte în serios această mișcare împotriva gigantului și o tratează cu ”gradul de severitate 1”, o valoare similară cu cea pentru momentele în care a picat rețeaua socială. Tot pentru NBC, un inginer senior de la Facebook a recunoscut că utilizatorii se simt cenzurați, iar opiniile lor sunt suprimate.

Primul efort din partea Facebook a fost de a-i contacta pe cei de la Apple pentru a elimina ratingurile de o stea. Oficialii gigantului din Cupertino au refuzat. Probabil că s-a întâmplat același lucru și cu Google, dar răspunsul din partea companiei americane este momentan necunoscut.

În mod previzibil, Facebook neagă orice practică de cenzură și insistă asupra faptului că oferă tuturor o voce, independent de credință. Cu alte cuvinte, chiar și dacă această campanie de a da un rating mic aplicației lui Mark Zuckeberg este un succes global, e improbabil să se reflecte în vreo schimbare de politică.