Era imposibil, dar acum riști să-ți taie curentul și gazul: legea care ne afectează pe toți, schimbată peste noapte
Debranșările de gaz și curent vor ajunge la ordinea zilei în România, după ce legea care i-a protejat pe restanțieri a fost abrogată. Pur și simplu, furnizorii de energie de la noi nu-și mai permit să-și asume pierderile din pandemie.
Anul trecut, în pandemie, a fost introdusă o măsură legislativă care proteja persoanele din România care nu-și mai puteau plăti gazul și curentul. Foarte mulți români s-au aflat în această situație din cauza faptului că și-au pierdut locul de muncă sau au câștigat semnificativ mai puțini bani. Din păcate, actul normativ cu pricina va fi abrogat printr-o ordonanță de urgență în viitorul foarte apropiat, conform datelor obținute de profit.ro.
De ce s-ar putea să rămâi fără energie electrică și gaze naturale
În teorie, pe perioada stării de alertă, a fost imposibil pentru un furnizor de gaz sau curent să te debranșeze de la rețea, indiferent de volumul datoriilor pe care le-ai acumulat. Din păcate, deși autoritățile române au încercat să facă ceva bun, nu a trecut mult timp până când a intervenit abuzul. În acest context, industria de profil a ajuns să se plângă pentru că hotărârea guvernului a dus la acumularea de restanțe la plata facturilor de utilități în valoare de aproape un sfert de miliarde de lei.
Lovitura pentru români va fi însă pe mai multe planuri. În timp ce unii încearcă să ajungă la zero cu datoriile la gaz și curent, în ultima lună, facturile au explodat. Practic, abrogarea actului normativ vine într-o perioadă de creșteri semnificative ale prețurilor la energie și gaze, atât pe piața en-gros, industrială, cât și pentru utilizatorii finali, business sau casnici.
„Pe perioada stării de alertă, operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă”, stipulează OUG nr. 70/2020, în vigoare din 15 mai 2020.
Autoritățile afirmă acum că, pe perioada de circa un an în care a fost aplicată, interdicția deconectării a generat dificultăți în relațiile comerciale din sectorul energiei electrice și al gazelor naturale, care afectează „în mod evident” activitățile tuturor participanților din piețele aferente acestui sector, respectiv ale furnizorilor, operatorilor de distribuție și de transport, precum și ale producătorilor de energie electrică și de gaze naturale, potrivit unui document guvernamental.
În final, debranșările vor ajunge la ordine zilei pentru sute de mii de români, pentru că furnizorii de gaz și energie electrică nu-și mai permit să opereze în aceste condiții. Datele confirmă această realitate cruntă vine de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din Romania (AFEER) și Federația Asociaților Companiilor de Utilități din România (ACUE). Potrivit acestora, numărul clienților finali casnici și non-casnici de energie electrică și gaze naturale care nu au achitat contravaloarea consumului de energie electrică și/sau de gaze naturale înregistrat în perioada vizată de amânarea debranșărilor/deconectărilor a ajuns la circa 209.000, cu un cuantum al debitelor restante de circa 249 milioane lei la sfârșitul lunii mai 2021.