Idei de pandemie: startup-ul care se asigură că nicio doză de vaccin nu ajunge la gunoi. Cum funcționează sistemul

de: Ciprian Ioana
10 03. 2021

O companie mică a decis să se implice în campanie de vaccinare și să se asigure că nicio doză de vaccin nu ajunge la gunoi. Așa că a venit cu un business adaptat situației.

Campania de vaccinare a început în mai toate țările de pe glob și la acest moment sunt mai multe companii care asigură seruri anti-Covid. Majoritatea vaccinurilor, însă, au nevoie să fie transportate în condiții speciale, la temperaturi extrem de scăzute. De asemenea, un vaccin trebuie administrat într-un interval extrem de scurt de la momentul în care a fost scos de la congelator.

În acest context, însă, există situații în care multe doze pot rămâne nefolosite, dacă fluxul logistic de administrare nu e gândit cum trebuie. Inclusiv în România s-a întâmplat ca dozele de vaccin nefolosite să fie aruncate, pentru că nu mai puteau fi folosite. Așa a apărut ideea startup-ului Dr. B, o companie mică din SUA care a creat un business pe acest subiect.

A lansat un serviciu prin care oamenii se pot programa pe o listă de așteptare fix pentru dozele de vaccin care riscă să ajungă la gunoi. Compania distribuie doze deja în New York și Arkansas, scrie The Verge.

Dr. B, compania care se asigură că nicio doză de vaccin nu ajunge la gunoi

În Statele Unite, mai bine de jumătate de milion de persoane s-au înscris în serviciul oferit de Dr. B. Dacă un centru de vaccinare rămâne cu un surplus de doze din diverse motive, atunci apelează la companie. Aceasta notifică apoi persoanele care s-au înscris pe lista de așteptare, dispuse să se vaccineze cu aceste doze.

De regulă, o doză de vaccin trebuie administrată în cel mult 6 ore de când a fost scoasă din congelator.

”Acest vaccin este acum cea mai preț resursă de pe pământ. Suntem îngrijorați de faptul că există situații în care multe doze ajung la gunoi la sfârșitul zilei”, spune Cyrus Massoumi, fondatorului companiei Dr. B.

Există multe motive pentru care centrele de vaccinare din SUA și nu numai rămân, la finalul zilei, cu doze de vaccin nefolosite. Pe de-o parte, există oameni care se prezintă la programări. Pe de altă parte, procesul logistic e gândit greșit și unele centre primesc mai multe doze decât au nevoie. Cum spuneam, serurile se pot transporta doar în condiții speciale.

Massoumi estimează că procentul dozelor care sunt nefolosite și trebuie să fie aruncate poate ajunge și la 20%-30%.

Cum funcționează sistemul

Sistemul creat de Dr. B e unul bazat pe listă de așteptare. Fiecare persoană înscrisă acolo își oferă datele și codul poștal – extrem de important, care ajută la identificarea celor care locuiesc în apropierea centrelor de vaccinare.

Când un centru de vaccinare anunță că a rămas pe stoc cu mai multe doze de vaccin ce riscă să fie aruncate, compania anunță persoanele care stau în apropiere și le întreabă dacă sunt disponibile să fie imunizate în decurs de câteva ore. Dacă răspunsul e afirmativ, atunci reprezentanții companieri Dr. B merg la centru, ridică doza cu pricina, merg acasă la persoană și personalul specializat efectueză vaccinul.

Totul trebuie să aibă loc rapid, în cele 6 ore în care vaccinul mai este eficient.

Succesul companiei pare garantat. Dacă în urmă cu două săptămâni, numărul persoanelor înscrise pe lista de așteptare era de 300.000, a urcat acum la jumătate de milion. Semn că interes există. Deocamdată, compania transportă doze doar în New York și Arkansas, dar ar putea crea rețele limitate și-n alte regiuni ale Americii.

Și, de ce nu, modelul ar putea fi împrumutat și de alte țări, inclusiv de România.

Mai bine de 20% din populația Americanii a primit până acum cel puțin o doză de vaccin, iar președintele Biden speră ca, până la sfârșitul lunii mai, fiecare adult din SUA să fi primit deja prima doză de vaccin.