De ce au de gând românii să demisioneze: majoritatea nu se simt apreciați la job

de: Mădălina Bahrim
26 11. 2021

Un nou studiu scoate la iveală situația reală de pe piața muncii din țara noastră. Se pare că numeroși angajați se pregătesc să-și scrie demisiile în condițiile în care, spun ei, nu se simt apreciați la locul de muncă.

Potrivit datelor studiului Randstad Workmonitor, peste 60% din angajații români care își caută un alt job o fac pentru că se consideră subapreciați la locul de muncă actual.

Comparându-ne cu nivelul mediu global, constatăm că îl depășim cu mult, acesta fiind de doar 54%. În schimb, la polul opus se află Luxemburg. Aici se înregistrează cel mai mic procent al angajaților care se consideră subapreciați, respectiv doar 34%.

“Un salariu competitiv este o condiție necesară, dar nu suficientă. Este util de revizuit pachetul de beneficii, astfel încât acesta să îi susțină pe angajați să integreze cât mai ușor responsabilitățile legate de viață personală și de familie cu acelea de la birou.

Totodată, Randstad Workmonitor a identificat o nevoie a angajaților până în acest an mai puțin vizibilă, aceea ca activitatea lor să răspundă unui scop important pentru ei”, a declarat Mihaela Maranca, director general, Randstad România.

Pandemia a schimbat interesele și așteptările angajaților români

Studiul mai scoate la iveală faptul că ultimii aproape doi ani petrecuți de angajați sub spectrul crizei sanitare au adus modificări importante pe scările lor de valori și de așteptări.

Acum, angajații sunt în căutarea de noi oportunități de muncă, menite să le ofere, în primul rând, un program de lucru mai flexibil. De asemenea, au o dorință pronunțată de dezvoltare și, din această perspectivă, își doresc ca angajatorul lor să se implice activ și să-i ajute în evoluție.

“Peste 80% din angajații români își doresc mai multă flexibilitate la locul lor de muncă și, în general, în cariera lor, față de media globală, de 76%. 70% simt nevoia unor teste de evaluare, din partea angajatorului sau a instituțiilor statului, pentru a înțelege mai bine asupra căror abilități să pună accentul, în dezvoltarea lor, în vreme ce media globală înregistrează un procent de 66% în această direcție, iar rata cea mai ridicată se regăsește în China (94%)”, menționează sursa citată.

În general, când vine vorba despre reorientarea în carieră, după perioada pandemică, angajații români caută o activitate cu sens, program flexibil, lucrul la distanță, stresul minim la locul de muncă și un mediu de lucru sigur.