Dacia, mai ”lovită” decât crezi: cât a pierdut

de: Andrei Simion
30 07. 2021

Dacia a suferit mult de pe urma crizei din industrie, iar asta se vede cel mai bine în cifre.

Dacia a avut de pierdut enorm anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus. Perioadele de lockdown, în care angajații au fost trimiși în șomaj tehnic, și-au spus cuvântul. Lucrurile au început să revină la normal prin vara anului trecut, dar nu pentru mult timp.

O altă criză și-a făcut simțită prezența în industrie: criza de semiconductori, componente electronice cu care sunt echipate acum majoritatea modelelor noi, inclusiv cele ale Dacia. Furnizorii nu și-au putut onora comenzile din cauza cererii crescute. Cine nu și-a făcut stocuri, a rămas descoperit.

E și cazul constructorului de la Mioveni.

Dacia, afectată de criză

Uzina Dacia de la Mioveni a avut activitatea întreruptă timp de 25 de zile din cauza lipsei componentelor electronice, în condiţiile în care constructorul a lansat noi modele în producţie pentru care cererea a continuat să crească.

„De la debutul crizei de piese, activitatea uzinei Vehicule de la Mioveni a fost întreruptă 25 de zile. Lipsa componentelor electronice continuă să afecteze industria auto, inclusiv Dacia. Depunem toate eforturile pentru a limita impactul asupra producţiei şi lucrăm într-un ritm susţinut cu furnizorii noştri. Avem celule de criză la nivelul direcţiilor de Supply Chain şi Achiziţii şi implementăm toate măsurile adecvate“, au declarat reprezentanţii Direcţiei de Comunicare Dacia.

Astfel, cu o producţie medie de 1.300 de maşini pe zi Dacia putea produce în cele 25 de zile 32.500 de maşini cu o valoare de piaţă de aproape 500 mil. euro, potrivit calculelor ZF, luând în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro cu TVA.

Astea sunt cifrele care arată pierderile constructorului de la Mioveni, care se vede nevoit să-și revină anul acesta. A început cu lansarea Duster facelift și va continua, în luna septembrie, cu livrările primelor modele electrice Dacia Spring. Abia în 2022 s-ar putea să prindă un pic de elan.