Cum vor arăta firmele în următorii ani, după ce pandemia va trece
Criza sanitară globală a schimbat radical și definitiv modelul clasic de business. Analiștii susțin că, după ce pandemia va trece, nimic nu va mai fi ca înainte.
Odată cu pandemia de coronavirus, firmele a căror activitate putea fi desfășurată de la distanță, au optat pentru acest model de lucru.
Studiile efecutate de-a lungul ultimilor aproape doi ani arată că managerii nu au pierdut de pe urma acestei decizii. Din contră. Angajaților le-a crescut productivitatea, iar firmele au avut de câștigat, în cifre, la finalul fiecărui trimestru.
„Pandemia ne-a arătat că lucrul de la distanță la scară mare este realizabil și îngrijorările cu privire la productivitate s-au diminuat pe măsură ce companiile au rezolvat problemele legate de implementarea tehnologiilor necesare. Ultimele luni au fost un test de rezistență și un experiment pentru companii și angajați pe care vedem că până acum le-au trecut cu bine. Prin urmare, este de așteptat ca munca de la distanță să fie aplicată de tot mai multe organizații pe termen lung. Acest fapt se observă din rezultatele sondajului având în vedere că mai mult de jumătate dintre respondenți au introdus deja munca la distanță pe durată nedeterminată”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.
Se pare că 30% dintre companiile respondente ale Raportului HR Barometru, realizat de PwC România spun că productivitatea angajaților a crescut de la implementarea muncii de acasă. Mai mult decât atât, trei sferturi dintre companiile respondente cred că implicarea angajaților a rămas constantă
De asemenea, de reținut că doar 7% dintre respondenți au menționat o scădere a productivității.
Angajatorii sunt, însă, îngrijorați de starea de spirit a angajaților, în condițiile unei izolări atât de îndelungate.
„Starea de bine a angajaților (well-being) este esențială pentru productivitate și, cum mulți oameni se luptă în această perioadă cu teama și anxietatea, este important ca organizațiile să investească din ce în ce mai mult în resurse și beneficii care să-i ajute să creeze un echilibru pentru sănătatea lor”, spune Oana Munteanu, Senior Manager People & Organisation, PwC România.
Cea mai importantă schimbare post-pandemie: telemunca
După ce pandemia va trece, modelul de business va fi radical schimbat față de cel pe care îl știam înainte de izbucnirea crizei sanitare. Practic, principala schimbare va consta în faptul că munca de acasă se va menține la scară largă.
Pe de-o parte, pandemia a avut și efecte benefice. Vorbim despre efectele produse asupra pieței muncii. Telemunca exista și înainte de momentul Covid-19, dar această criză a apăsat pedala de accelerație, avansând procesul chiar și cu câțiva ani, cred experții în resurse umane de la noi din țară.
De asemenea, e important de notat faptul că nu vorbim de această tendință doar la nivel național. Fenomenul telemuncii a prins la nivel global și ve va menține la mare căutare chiar și după ce vom scăpa de pandemie.
Dovadă stă un studiu din primăvara acestui an, citat de Bloomberg, care arată că 20% din zilele de muncă vor fi de acasă după pandemie, comparativ cu doar 5% înainte.
„Datele noastre cu privire la planurile angajatorilor și la productivitatea relativă a work from home implică o creștere a productivității cu 5% în economia post-pandemică, datorită aranjamentelor de lucru re-optimizate”, potrivit lucrării.
Viitorul aparține companiilor care vor paria pe digitalizare
Pe lângă adoptarea muncii de acasă ca noul model de lucru, companiile post-pandemie se vor distinge și prin alte schimbări. Una dintre ele, la fel de importantă ca telemunca, este digitalizarea.
Mai mult de trei sferturi (78%) dintre directorii generali la nivel global se așteaptă ca organizațiile pe care le conduc să arate diferit în următorii trei ani ca urmare a pandemiei, anticipând schimbări în modul de lucru și dezvoltarea de noi modele de afaceri, susținute de investiții în digitalizare, arată raportul “Great expectations: Global executives respond to business disruption”, realizat de strategy&, departamentul de strategie globală din rețeaua PwC.
”Criza generată de pandemie i-a convins pe liderii de companii că șansele de creștere depind de transformarea modelelor de afaceri și a modalitățile de lucru, și nu doar de măsuri temporare, precum reducerea de costuri, restructurarea portofoliului sau soluții tehnice ad-hoc. Construirea unor noi modele de afaceri și adaptarea modelului de operare implică schimbări semnificative în structura de investiții și de cheltuieli, inclusiv reduceri de personal în unele industrii. Este evident că executivii mizează foarte mult pe digitalizare în acest procese și consideră că investițiile în tehnologie și securitate cibernetică au devenit cruciale”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC Romania.
În prezent, 23% dintre respondenți spun că organizațiile pe care le conduc se reconfigurează pentru creștere, în timp ce restul se concentrează încă pe regândirea și optimizarea modelului de operare (44%) și recuperare după criza sanitară (33%). Toate sectoarele vor suferi transformări, cele mai importante fiind așteptate în farma, asigurări și transporturi.
Principalele temeri menționate de directorii generali pentru viitorul companiilor lor sunt incertitudinea unui nou val de infecții (51%), impactul financiar al acestuia (48%), impactul unei recesiuni economice globale (48%), riscuri de securitate cibernetică (31%) și capacitatea de a gestiona eficient modele hibride de la distanță și de lucru la birou (26%).
În ciuda riscurilor, 72% dintre directori se așteaptă la venituri stabile sau în creștere în următoarele 12 luni, menționând că au atins deja cel mai redus prag și văd o cale de revenire. Creșteri sunt preconizate în retail, servicii medicale, asigurări și servicii financiare, dar și în industria auto.
La polul opus, previziunile directorilor din industria aerospațială, produse industriale și comerțul cu produse nealimentare sunt cele mai pesimiste, 38% dintre respondenții din aceste industrii așteptând venituri în scădere.
Investiții suplimentare în medie de 10-15% vor fi îndreptate în principal către digitalizare, securitate cibernetică și vânzări, pentru a stimula creșterea. Investițiile în digitalizare se vor concentra pe dezvoltarea de noi produse și servicii, capabilități IT și securitate cibernetică, precum și mediu, sănătate și siguranță. De altfel, ESG a ajuns o prioritate de afaceri pe agenda executivilor, domeniul fiind menționat de 17% dintre participanții la sondaj.
În general, companiile vor să diminueze costurile cu până la 11%, cele mai mari scăderi fiind preconizate pentru zona imobiliară, cercetare și dezvoltare, marketing și resurse umane. Astfel, 96% dintre companii iau în considerare tranziția forței de muncă într-un „birou al viitorului” pentru a permite noi modalități de lucru în timpul și după pandemie, care vor reduce amprenta imobiliară și implicit costurile.