Cum să stai mai puțin timp pe rețelele sociale: s-ar putea să fii dependent de dopamină digitală
Multe persoane își fac griji cu privire la timpul pe care îl alocă zilnic rețelelor sociale. În timp ce unii oameni petrec o oră, două pe zi pe Facebook, Instagram sau TikTok, alții stau, practic, continuu, spre îngrijorarea medicilor neurologi.
Comunitatea științifică nu vede cu ochi buni obiceiul oamenilor de a sta cât mai mult timp conectați la platformele virtuale de social-media și consideră că ne afundăm într-o dependență de dopamină digitală.
În data de 4 octombrie, rețelele sociale asociate gigantului Facebook (Instagram și WhatsApp), au picat timp de aproximativ șapte ore, dovedindu-ne cât de de dependenți suntem de ele și cum nu putem concepe viața fără să fim interconectați digital.
Acest eveniment a scos la lumină faptul că oamenii nu doar că sunt dependenți de activitatea în sine, ci își bazează comunicarea și relaționarea exclusiv pe aceste platforme, iar când ele sunt indisponibile, practic relațiile se rup, neavând alte mijloace de a ține legătura și dezobișnuindu-ne să procedăm altfel.
Situația e îngrijorătoare, spun medicii neurologi și psihologi de peste Ocean, care au sesizat, paradoxal, o ușurare în rândul pacienților, atunci când rețelele sociale au picat.
Oamenii se simt mai bine fără rețele sociale, dar nu pot să renunțe singuri la ele
Medicii spun că oamenii s-au simțit de-a dreptul fericiți în orele în care rețelele sociale au fost indisponibile, chiar dacă, pe moment, această defecțiune le-a adus probleme în a comunica cu cei dragi și apropiați. Per ansamblu, au fost bucuroși de această deconectare globală.
Totuși, atrag atenția specialiștii, în mod paradoxal, oamenii nu pot renunța singuri la aceste rețele. Dacă nu are loc un eveniment forțat, precum cel din 4 octombrie, dependența de mediul virtual nu îi lasă pe oameni să se deconecteze din voință proprie.
Există, însă, câteva obiceiuri digitale sănătoase pe care le putem adopta, astfel încât să ne ajutăm singuri să scăpăm de dependență.
Terapeutul John Duffy a spus că unii dintre clienții săi petrec patru sau mai multe ore pe zi pe rețelele de socializare, iar în unele cazuri extreme, acest număr de ore chiar se și dublează.
„Oamenii care se află cel mai mult pe rețelele sociale tind să fie cei mai izolați, pentru că nu se simt conectați cu adevărat. Chiar dacă trimit mesaje oamenilor, chiar dacă comentează postările oamenilor, chiar dacă postează ei înșiși, lipsește ceva în această legătură. Este din cauză că totul e digital și nu este direct interpersonal”, a spus el pentru CNN.
Duffy recomandă o „detoxifiere digitală” de o lună pentru a dezvolta o relație mai intenționată cu social media. „Oamenii cu care lucrez acum vor elimina în mod voluntar de pe telefon aplicațiile de socializare, aplicațiile de știri și orice altă aplicație inutilă pentru o curățare de o lună”.
„Constat că dacă oamenii iau o pauză de o lună, vor reuși apoi să petreacă pe rețelele sociale doar o treime din timpul pe care îl petreceau înainte de experiment”, a mai spus medicul.
De asemenea, e indicat să ne diversificăm activitățile sociale, să interacționăm în viața reală mai mult, să ne înscriem la cursuri, cum ar fi cursurile de dans, de desen, de literatura, pentru a ne ajuta să ne rupem de mediul virtual.