Cum ne batem joc de mâncare, cu toții: ai fi șocat cât aruncăm, în fiecare zi
La nivel mondial, mai mult de două miliarde de tone de alimente rămân neconsumate. Raportul inițiat de World Wildlife Fund și Tesco Plc. arată cât de mult ne batem joc de mâncare.
Acest studiu realizat scoate în evidență faptul că 2,5 miliarde de tone de alimente se pierd la nivelul fermelor sau, a fost risipită de către retaileri dar și de către consumatori, la nivel global. În procente, este o cifră impresionantă din producție, reprezentând 40% din producție. Cifra arată că este dublă față de estimarea anterioară care arăta 1,2 miliarde de tone la nivel mondial.
Se pare că, fermele din țările bogate fac o astfel de risipă de alimente mult mai mare decât se credea anterior. Cercetătorii din întreaga lume, au încercat de-a lungul anilor să pună cap la cap toate informațiile cu privire la rispa alimentară. După cum arată Comitetul Interguvernamentul pentru Studierea Modificărilor Climatice, această risipă se face vinovată pentru 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.
O ultimă astfel de analiză cu privire la risipa alimentară a fost efectuată în anul 2011 de către Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, care arăta faptul că 33% din producția de alimente la nivel global este risipită.
„Cel mai probabil, problema este mai gravă decât credem. Știm de mai mulți ani că risipa și pierderile de alimente reprezintă o problemă uriașă care nu poate fi ignorată și la rândul său ar putea reduce impactul sistemelor alimentare asupra naturii și climei”, a declarat Pete Pearson, responsabil pentru risipa alimentară la WWF.
Când ne batem joc de mâncare poluăm
Potrivit noului raport care a fost publicat miercuri, se arată faptul că 1,2 miliarde de tone de alimente sunt risipite doar la nivelul fermelor. Acestora li se mai adaugă 931 de milioane de tone de alimente care sunt aruncate de către retaileri dar și consumatori, așa cum a estimat la începutul anului Programul Națiunilor Unite pentru Mediu.
Anterior, se presupunea fatpul că pierderea de alimente la nivelul fermelor reprezintă o problemă pentru regiunile sărace. Acum, raportul WWF și Tesco arată că, de fapt, țările cu venituri medii și mari ale Europei, Americii de Nord și ale Asiei industrializate, se fac responsabile pentru 58% din risipa alimentară. Cei care au realizat acest raport cer atât guvernelor cât și companiilor să adopte măsuri pentru a ameliora fenomenul.