Cum a descoperit un cuplu că fiul lor nu este, de fapt, decât pe jumătate copilul lor

de: Ozana Mazilu
18 11. 2021

În iulie 2019, Donna și Vanner Johnson au decis să facă niște teste ADN pentru ei și cei doi copii ai lor. Cuplul din Utah a trimis mostrele la un laborator. Așa au descoperit că fiul lor nu e, de fapt, integral copilul lor.

Însă ceva nu era în regulă. În rezultatele testelor, sub „mamă” era scris Donna. Însă sub „tată” era cuvântul „necunoscut”.

După nașterea primului copil al cuplului, Vanner, în vârstă de 46 de ani, a suferit trei operații de hernie și a suferit niște complicații, făcând imposibil ca cuplul să mai aibă un copil fără intervenție medicală. Donna spune că și-au dorit întotdeauna o familie numeroasă, așa că au mers la Centrul de Medicină Reproductivă a Universității din Utah pentru a face fertilizare in vitro.

Un cuplu a descoperit că fiul lor a fost o greșeală a fertilizării in vitro

Au fost implantați doi embrioni, iar Donna era însărcinată cu al doilea fiu al lor, Tim.

Ținând rezultatele testului ADN în mână, Vanner și Donna și-au dat seama că ceva îngrozitor de greșit s-a întâmplat în timpul procesului de FIV – spermatozoidul altui bărbat a fost folosit pentru a fertiliza ovulul Donnei.

„Am fost atât de șocați și, sincer, nu știam ce să facem”, spune Donna, pentru Today.com. „Ne-am tot gândit: „Ce se întâmplă cu familia noastră? Fiul nostru este legal fiul nostru? Nu știam sigur și eram îngrijorați”.

Nu a fost intentat un proces în cazul cuplului din Utah.

Într-o declarație pentru TODAY, un purtător de cuvânt al Universității din Utah a declarat că nu poate comenta cazurile pacienților fără consimțământ.

„Siguranța și îngrijirea pacienților noștri este obiectivul nostru principal. Dacă pacienții vin la noi cu întrebări sau îngrijorări cu privire la îngrijirea lor, ne evaluăm procedurile și, dacă este necesar, facem modificări pentru a preveni producerea unui rău altor pacienți. Furnizorii și personalul nostru se străduiesc să ofere o îngrijire excelentă și lucrăm în mod constant pentru a face îmbunătățiri”, a adăugat purtătorul de cuvânt.