Cifre îngrijorătoare: cum formează sistemul din România o ”armată” de șomeri

de: Ciprian Ioana
18 07. 2021

Intrarea în câmpul muncii devine tot mai grea în România în jurul vârstei de 20 de ani, atunci când mulți sunt în căutarea unui loc de muncă.

Peste unul din șase dintre tinerii adulți cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani nu au fost nici angajați și, mai grav decât atât, nici nu au șanse să obțină un loc de muncă în perioada următoare. E concluzia îngrijorătoare dintr-o analiză bazată pe datele Eurostat.

Cifrele se referă la anul 2020, unul marcat de pandemia de coronavirus și în care lucrurile au fost date peste cap.

România, o țară de șomeri?

Potrivit datelor, toate cele trei grupe de vârstă considerate au înregistrat o pondere mai mare în 2020 comparativ cu 2019: 15,7% pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani (în creștere cu 1,2 puncte procentuale ), 18,6% pentru cei cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani (în creștere cu 1,4%) și 18,2% pentru cei cu vârste între 30-34 (în creștere cu 0,8%).

Această schimbare reflectă fix efectele negative pe care le-a avut pandemia anul trecut. Mulți și-au pierdut locul de muncă, iar pentru alții, aflați la început de drum, a fost extrem de greu să-și găsească unul.

Dintre persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, peste una din cinci (21,5%) femei tinere și sub unul din șapte (13,8%) bărbați tineri nu erau nici angajați, nu urmau nicio formă de școlarizare. Cele mai scăzute procentaje au fost în Republica Cehă (5,6% dintre bărbații tineri) și în Olanda (9,5% dintre femeile tinere).

În schimb, cele mai ridicate rate procentaje au fost înregistrate în Italia atât pentru bărbați, cât și pentru femei, la 24,0%, respectiv 35,0%. În România, aproape 30% dintre tinere și 12% dintre bărbații cu vârste în 20 și 34 de ani nu sunt nici angajate și nici nu studiază.

Datele recente arătau că Rata şomajului în luna aprilie 2021 în România a scăzut cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,8%). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arăta Institutului Național de Statistică.