Adevărul despre piața muncii din România. Câți șomeri avem de fapt

Adevărul despre piața muncii din România. Câți șomeri avem de fapt

Șomerii sunt categoria socială cea mai vulnerabilă din țara noastră, asupra cărora factorii de decizie ar trebui să se aplece cu interes, dar și cu strategii care să crească gradul de ocupare în muncă. Din păcate, avem sute de mii de oameni care nu îți găsesc locul pe piața muncii din țară.

Conform celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), România avea, în luna aprilie, 474.000 de șomeri.

Din fericire, spun experții care au analizat piața forței de muncă de la noi, numărul șomerilor este în scădere, totuși vorbim despre o scădere destul de nesemnificativă în cifre și procente.

Astfel, în aprilie 2021, față de martie 2021, s-a consemnat o scădere a numărului de șomeri de la 485.000 de persoane, la 474.000.

”Rata şomajului în luna aprilie 2021 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,8%). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele Institutului Național de Statistică.

”Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2021a fost de 474.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (485.000 persoane). Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,6 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,0% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,4% în cazul celor de sex feminin)”, mai explică Institutul.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,6% pentru luna aprilie 2021 (4,9% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2021.

Începând cu anul 2021 metodologia Anchetei forţei de muncă în gospodării (sursa primară a datelor din acest comunicat) a fost revizuită pentru a răspunde cerinţelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021. Aceste modificări generează un impact sesizabil asupra estimaţiilor, în special asupra numărului populaţiei ocupate (şi implicit asupra numărului populaţiei active -care este numitorul indicatorului „rata şomajului”). Din acest motiv datele provizorii publicate pentru lunile ianuarie-aprilie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare, precizează INS.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: