Cele mai căutate meserii din România nu sunt cele la care te aștepți: când rămânem fără instalatori

de: Alexandru Puiu
15 09. 2021

Piața muncii din România a făcut o treabă foarte bună în a se alinia la tendințele îngrijorătoare din Europa. O criză a angajaților există peste tot. Problema este că, noi avem și un exod masiv la lucrătorilor calificați.

În domeniul construcțiilor din România, s-au înregistrat prețuri din ce în ce mai mari, în parte, din cauza valorilor de achiziție pentru materialele de construcții. Acestei realități se adaugă însă și criza forței de muncă. Conform constructorilor, în doar 2-3 ani, va fi mult mai ușor să angajezi un medic, decât un instalator.

Ca soluții, autoritățile române trebuie să găsească rapid o serie de angajați calificați în domeniul construcțiilor, dacă vrea să implementeze toate proiectele prinse în Programul Național de Redresare și Reziliență. Alternativa este să mărească într-un ritm cât se poate de accelerat salariile celor care au mai rămas în țară.

Câți angajați ne lipsesc în România, doar în construcții

La momentul de față, potrivit patronatelor din domeniul construcțiilor, ne lipsesc aproximativ 200.000 de muncitori în construcții. Această valoare vine peste deficitul de aproximativ 100.000 de angajați care exista deja.

Nu este exclus nici să se aducă angajați din Asia, dar prea puțini dintre ei sunt specializați ca instalatori sau electricieni. Ca referință, avem deja 10.000 de muncitori din afara blocului comunitar care activează pe șantierele țării.

”Criza materialelor de construcții e o criză foarte mare, dar limitată în timp, se va reglementa, dar va reveni criza forței de muncă și va reveni mult mai acut și mai apăsat pentru o perioadă mai lungă.”, a atras atenția Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societății din Construcții. ”Să luăm aminte că trăim un paradox. În condițiile în care se cer constructori, nu avem, n-avem firme, n-avem studenți la facultate. Piața cere, dar noua generație nu vrea să vină în acest domeniu și trebuie să facem ceva să-i atragem”, a atras atenția oficialul.