Câți români vor, de fapt, să treacă la o mașină electrică sau hibrid: de ce stau unii pe gânduri

de: Ciprian Ioana
03 03. 2021

Industria auto a investit extrem de mult în tehnologia mașinilor electrice sau hibrid și e posibil ca în viitor să vezi doar astfel de modele pe străzi. Totuși, există români care-s reticenți deocamdată să renunțe la mașina cu motor pe benzină sau motorină.

Modelele electrice ar putea fi viitorul. Sunt prietenoase cu mediul, iar tehnologia a avansat în ultimii ani încât îți poți găsi un model la un preț accesibil. Mai mult, subvențiile oferite de stat prin programul Rabla Plus sunt extrem de generoase. Totuși, există și câțiva români reticenți.

Potrivit unui studiu, nu toți românii vor să renunțe la mașina clasică, cu motor pe benzină sau motorină. Majoritatea însă se gândesc la viitor. 8 din 10 români şi-ar dori să treacă la o maşină electrică sau hibrid în viitor, însă sunt de părere că Romania nu este pregătită cu infrastructura necesară, arată o analiză Reveal Marketing Research.

Câți români vor, de fapt, să treacă la o mașină electrică sau hibrid

Studiul arată că majoritatea românilor e deschisă la nou, iar cei reticenți sunt puțini. Concluziile desprinse din analiză arată că un procent remarcabil de 79% dintre românii chestionaţi sunt deschişi la ideea de a trece în viitor la o maşină electrică sau hibrid, având în vedere că la nivel european, deja există aproximativ 1,8 milioane de astfel de vehicule înmatriculate. Datele sunt valabile pentru sfârșitul anului 2019, proporția e mult mai mare între timp.

Dintre cei 79% – 28% declară că ar lua în considerare să achiziţioneze o maşină electrică, iar jumătate dintre români (51%) îşi exprimă dorinţa de a trece la varianta hibrid.

Care-s motivele pentru care să renunți la benzină sau motorină

Majoritatea românilor au menționat reducerea poluării.

”Principalul beneficiu al maşinilor electrice este diminuarea poluării, menţionat de 73% dintre români, urmat de eficienţa din punct de vedere al costurilor menţionată de 17% dintre oameni. Caracterul modern şi inovativ este mai puţin important pentru români, astfel că doar 9% dintre ei îl consideră drept un beneficiu.”, arată datele publicate de Reveal Marketing Research.

În ceea ce priveşte orizontul de timp, 58% dintre români cred că vor face tranziţia la o maşină mai prietenoasă cu mediul în următorii 3 sau 5 ani.

Sursa citată menţionează că, 85% dintre români consideră că România nu este pregătită ca infrastructură pentru şoferii acestor maşini, deşi ei şi-ar dori să conducă în viitorul apropiat o maşină electrică.

Doar 5% dintre români sunt de părere că ţara noastră este suficient de pregătită pentru acest tip de abordare sustenabilă.

  ”Este posibil că tocmai din acest motiv, unii şoferi să nu îşi dorească să renunţe la maşinile cu carburant convenţional.”, precizează reprezentanţii Reveal Marketing Research.

21% dintre români consideră chiar că vor rămâne mereu la maşina pe diesel sau benzină, în special cei cu venituri mici, sub 2.000 lei (28%) şi nu se gândesc la tranziţia către maşina electrică/hibrid.

”Datele pubblicate ne arată că românii  sunt pesimişti şi în ceea ce priveşte capacitatea României de a lua măsuri în următorii 3 ani spre a îmbunătăţi infrastructura pentru maşinile electrice – 79% dintre ei spun că ţara noastră va fi în continuare nepregătită. Aceasta este o oportunitate, însă, pentru brandurile care pot contribui la îmbunătăţirea infrastructurii prin iniţiative în sprijinul oamenilor dispuşi să investească în maşini electrice. Este important, totodată, ca brandurile să comunice în acest sens. ”, transmit reprezentanţii Reveal Marketing Research.