Cât de curate sunt mașinile electrice, de fapt: cum se compară cu cele pe benzină sau motorină

de: Alexandru Puiu
27 07. 2021

Încă de la primele generații de mașini electrice ajunse pe piață, scepticii au fost convinși că va trece mult timp până când acestea vor fi cu adevărat mai curate decât cele diesel sau pe benzină. Inevitabilul s-a produs și testele în acest sens au fost făcute.

Mulți nu au fost de acord în momentul în care întregul efort de marketing al mașinilor electrice a gravitat în jurul faptului că protejează mediul înconjurător. Din fericire, odată cu creșterea în popularitatea a acestor mijloace de transport, impactul pozitiv asupra mediului înconjurător începe să fie semnificativ și ușor de măsurat.

Mașinile electrice, mai curate: ce s-a schimbat

Principalul argument legat de impactul negativ asupra mediului înconjurător al mașinilor electrice are legătură cu procesul lor de producție, începând cu extracția materialelor necesare până la procesarea lor și realizarea bateriilor. Nu ajută nici faptul că mecanismul de reciclare al bateriilor din autoturisme ridică multe semne de întrebare la nivel global.

Unii au contestat până și modul în care este realizată energie utilizată în procesul de încărcare al mașinilor electrice. Cu alte cuvinte, degeaba folosești un autoturism electric, dacă nu-l alimentezi cu energie regenerabilă, ci cu energie electrică din termocentrale ce utilizează combustibili fosili poluanți.

Dincolo de critici, însă, ultimele studii în domeniu ne arată că lucrurile nu stau chiar așa. Potrivit datelor obținute de International Council on Clean Transportation (ICCT), nivelul emisiilor generate de utilizarea unei mașini electrice s-a dovedit a fi sub cel al unei mașini clasice, inclusiv în țările în care producția de electricitate se bazează în cea mai mare parte pe combustibilii fosili.

Pentru a ajunge la această concluzie, analiștii de la Council on Clean Transportation s-au orientat către piața auto din China, India, SUA și Europa, unde, în prima parte a acestui an, aproximativ 70% dintre mașinile noi vândute au fost electrice. În urma măsurătorilor, o mașină electrică va genera pe parcursul vieții ei cu până la 66 – 69% mai puține emisii poluante în comparație cu un autoturism diesel sau pe benzină.

În țările care se bazează aproape exclusiv pe obținerea energiei electrice din combustibili fosili, precum cărbune sau păcura, avantajul mașinilor electrice este de asemenea evident, deși mai mic. În China, cantitatea de emisii poluante a mașinilor electrice este cu 37 – 45% mai mică față de autoturismele cu propulsie tradițională.