Cât costă viața în România: ce s-a întâmplat cu veniturile și cheltuielile dintr-o gospodărie în anul pandemiei

de: Alexandru Puiu
08 06. 2021

Românii au avut un an greu în pandemie. Mulți dintre ei și-au pierdut locul de muncă, iar cei care și l-au păstrat s-au trezit cu cheltuieli mai mari. Viața nu este ușoară sau ieftină în România, iar datele INS confirmă această realitate.

Conform datelor agregate de Institutul Național de Statistică, veniturile lunare ale unei familii din România au crescut în pandemie cu 8,9% comparativ cu anul anterior. Contrar realității provocate de pandemie în rândul multor români, suma pe membru de familie a urcat la 2.031 lei (+9,6%, sporul față de avansul pe familie fiind rezultatul scăderii numărului de persoane pe gospodărie la ceva mai puțin de 2,57). Cu alte cuvinte, natalitatea scăzută are o parte bună, chiar dacă este aproape irelevantă. 

 

Partea un pic șocantă a acestei analize vine din Ancheta bugetelor de familie. Aceasta arată o îmbunătățire semnificativă a situației veniturilor la toate categoriile de familii, cu mult peste nivelul inflației medii anuale – 2.63%. Ca referință, acest parametru de mai sus facilitează trecerea valorilor nominale în termeni reali, de putere cumpărare.  Punctual, cel mai impresionant salt s-a văzut în rândul agricultorilor, un sector economic cu cel mai slab rezultat din ultimii șapte ani (-16,7%).

Un alt trend care nu trebuie neglijat și poate fi perceput ca îmbucurător are legătură cu inversarea tendinței de deteriorare semnificativă a raportului de venituri dintre mediul urban și mediul rural. Ca referință, a plecat de la aproximativ 70% în anul 2014 pînă spre 62% în 2018 și 2019. Există însă în continuare diferențele masive ale nivelului de trai între sat și oraș.

Dincolo de agricultori, cei mai avantajați par să fie pensionarii. Veniturile lor au crescut cu 11,8%, în pofida imaginii cu care ai putea rămâne din piață și a protestelor legate de majorările nematerializate până acum, nesustenabile de altfel. Cei mai dezavantajați români sunt muncitorii, independent de domeniu. Veniturile lor au înregistrat o creștere de doar 7,8% pe persoană în familie de salariați.

În ceea ce privește cheltuielile dintr-o familie pe parcursul anului pandemic, graficul de mai jos ar trebui să-ți spună povestea completă. Cei mai mulți bani s-au dus pe mâncare, dar banii dați pe băuturi alcoolice și tutun au atins cel mai ridicat prag din ultimii 7 ani.