Așa îți dai seama de nivelul educației din România: câți elevi se vor înscrie la bacalaureat din numărul absolvenților
Educația nu mai este o prioritate pentru un număr foarte mare de români. Din acest motiv, foarte mulți abia așteaptă să încheie 12 clase pentru a se apuca de muncă, bacalaureatul fiind ultimul pe lista priorităților. Niște statistici interesante pe marginea acestui subiect au fost publicate de ministrul Educației.
În urmă cu câteva zile, ministrul Sorin Cîmpeanu s-a aruncat la niște valori foarte pesimiste legate numărul absolvenților de clasa a 12-a sau a 13-a care se înscriu la bacalaureat. Vineri seară, la Digi 24, oficialul a insistat asupra faptului că doar 66% dintre elevii de clasele a XII-a și a XIII-a vor să dea examenul maturității, semnificativ mai puțin decât în anii trecuți. Acum, însă, a revenit asupra procentului cu pricina.
Conform datelor deținut de Sorin Cîmpeanu, totalul elevilor în ani terminali la liceu este 148.000, nu 173.000, număr la care trebuie raportați cei 114.000 elevi înscriși. Astfel, printr-un calcul simplu, se ajunge la 77% dintre cei înscriși, în loc de 66%.
„Explicațiile pot fi două. Ruptura de școală cauzată de perioada de criză sanitară a descurajat unii elevi iar a doua explicație posibilă este aceea a celor care nu au reușit să își încheie situația școlară pentru a se putea înscrie. Am cerut mâine să vedem numărul elevilor aflați în situație de corigență.”, a explicat ministrul când i-au fost cerute posibile explicații pentru cei 23% dintre absolvenți care nu își doresc să susțină bacalaureatul în 2021. Ca referință, în 2020, procentul a fost de 83%, față de 77% în prezent.
În ceea ce privește calendarul examenului de bacalaureat din acest an, îl poți vedea mai jos, în forma sa integrală.
Sesiunea iunie – iulie 2021
- 31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
- 16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
- 6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
- 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale
Sesiunea august – septembrie 2021
- 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
- 1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale