Anunțul premierului Cîțu care dă mari speranțe: se pregătește revenirea la normalitate de la 1 iunie
Premierul Florin Cîțu vine cu o dată de la care s-ar putea reveni la o oarecare normalitate. Termenul avansat e de 1 iunie.
Premierul Florin Cîțu oferă o oază de speranță în plină pandemie și spune că 1 iunie ar putea fi data de la care activitățile din România ar putea reveni la normalitate. Este pentru prima dată când oficialii avansează o dată precisă.
Totul ține, însă, de campania de vaccinare, spune șeful Guvernului. Dacă lucrurile merg bine și se vaccinează până atunci undeva la 5 milioane de persoane, atunci data de 1 iunie e una de la care restricțiile se pot ridica treptat.
1 iunie, data revenirii la normalitate?
Premierul a făcut aceste declarații într-o conferință la Palatul Victoria. Campania de vaccinare este cea care trebuie să meargă foarte bine pentru ca lucrurile să revină la normal.
Șeful Guvernului a cerut răbdare.
”Astăzi voi anunța constituirea unui comitet interministerial care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitatea României. Acesta este primul jalon pentru revenirea la normalitate. Campania de vaccinare, știți foarte bine, mă uit, iau în calcul lunile aprilie și luna mai, îna ceste două luni vom avea 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România, la finalul lunii mai vom avea poate 5 milioane de și ăn scenariul optimis 6 milioane vaccinate. 5 milioane de persoane vaccinate reprezintă 50% din populația vaccinată. Putem vorbi la sfârșitul lunii mai de revenirea la normalitatea. Este nevoie și am spus-o și la întâlnirea cu cultele, este nevoie de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural”
Premierul Florin Cîțu
Rata de imunizare în cazul în care se vaccinează 5 milioane de români este de 35% , spune premierul. Pentru pregătirea revenirii la normalitate a fost creat un comitet interministerial.
”Măsurile pe care le-am luat dau rezultate. Să aveți răbdare. 1 iunie este primul pas pe care îl văd. Nu înseamnă o deschidere 100%. Acest comitet va include toate ministerele. Mă gândesc să includem și asociații și patronate. Avem timp să pregătim deschiderea. Și am arătat clar că atunci când ai discuții rezultatele sunt bune. Aveți încredere că vom trece peste această perioadă. Este același mesaj pe care îl transmite și președintele Klaus Iohannis. Vaccinarea este singura soluție. Mai exact vom vedea după întâlnirea comitetului care vor fi măsurile. Eu sper să fie cât mai multe măsuri de relaxare. Începe sezonul de vară, aș vrea să avem o vacanță mult mai bună și mai sigură”
Premierul Florin Cîțu