Agricultură pe Lună: ce-o să mâncăm acolo, după ce colonizăm planeta

de: Iulia Kelt
18 11. 2021

Studiile oamenilor de știință sugerează că, în viitorul apropiat, omenirea ar putea să crească legume și fructe pe Lună.

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost fascinați de singurul satelit natural al Pământului, Luna. L-au privit, l-au admirat, ba chiar i-au atribuit calități dumnezeiești.

Ani mai târziu, dezvoltarea tehnologiei a făcut ca omul să ajungă să pășească pe Lună. În 1969, Neil Armstrong spunea: „un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire”. Timp de zeci de ani, aselenizarea a reprezentat motiv de controverse, teorii ale conspirației susținând că aceasta nu ar fi avut, în realitate, loc, totul fiind parte al unui plan bine gândit de Guvernul american.

Aceste teorii au fost influențate de stoparea programelor NASA, în anii ’70, din pricina costurilor ridicate ale operațiunilor, ce nu mai puteau fi susținute de bugetul SUA.

Omenirea nu a renunțat la colonizarea Lunii

În ciuda costurilor ridicate, oamenii nu au renunțat la ideea colonizării Lunii. Dovadă acestui fapt stau studiile făcute de oamenii de știință, în ultimii ani.

Pentru ca omul să poată locui pe Lună, va avea nevoie de hrană, apă și aer. Iar dacă ultimele două rămân, în continuare, sub semnul întrebării, problema hranei pare aproape rezolvată.

Conform unor studii publicate în „Geophysical Research Letter”, o echipă de oameni de știință ar fi descoperit depozite consistente de dioxid de carbon pe Lună, ceea ce reprezintă un pas uriaș spre cultivarea plantelor într-un mediu ostil, ca suprafața Lunii.

„Când am început aceste studii, întrebarea a fost: Putem să fim siguri că vom găsi dioxid de carbon pe Lună?”, a declarat Norbert Schörghofer, om de știință în cadrul Planetary Science Institute, potrivit Futurism.com. Acesta a adăugat: „Spre marea noastră surpriză, chiar există!”.

De altfel, NASA se pregătește să lanseze proiectul Artemis, care le-ar asigura oamenilor revenirea pe Lună, astfel că descoperirea oamenilor de știință reprezintă o mare oportunitate.

Iată că filmele SF sunt din ce în ce mai aproape de realitatea prezentului. În 2015, „The Martian” relata posibilitatea creșterii legumelor pe Marte, în speranța colonizării ulterioare.