Această specie de pește a apărut în România: ce efecte dăunătoare ar putea avea

de: Ozana Mazilu
14 07. 2021

O specie agresivă de pește, somnul african, a fost găsită în Delta Dunării, iar specialiştii avertizează că acesta ar putea afecta celelalte specii de peşte din această zonă. Deocamdată nu este cunoscut modul cum a ajuns somnul african în Delta Dunării.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunţat recent că a transmis institutelor de cercetare din Galaţi şi Brăila exemplare din specia de somn african descoperită de pescari în rezervaţie, urmând ca, după ce va primi răspunsul experţilor, să facă publice măsurile care se impun.

În acelaşi timp, directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDPM), Gyorgy Deak, susţine necesitatea luării unor măsuri urgente dacă exemplarele capturate în Deltă sunt de somn african.

Guvernatorul Rezervaţiei, Ion Munteanu, a declarat pentru Agerpres că prezenţa somnului african în Deltă a fost semnalată în ultimele două săptămâni.

Această specie de pește ar putea afecta ceilalți pești

„Este un peşte de cultură care se găseşte în amenajările din Ardeal. E un peşte de provenienţă africană, seamănă cu somnul, nu are potenţial de creştere la fel de mare ca somnul, are o culoare închisă şi este semnalat în ultimele două săptămâni, din câte ştim noi. Am intrat în posesia câtorva exemplare pe care le-am dat institutelor de cercetări din Galaţi şi Tulcea să ia analize. Considerăm că, dacă populaţia este foarte mare, pot fi efecte importante asupra ihtiofaunei autohtone şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la evoluţia ei”, a afirmat guvernatorul Munteanu, citat de Hotnews.

El a mai spus că, în evaluarea care se face acum de către specialişti privind resursa piscicolă, va exista un capitol special dedicat speciilor nou-apărute, printre care somnul african şi somnul american.

„Am cerut celor două instituţii un punct de vedere referitor la apariţia şi evoluţia în timp a acestui peşte care nu e comun Deltei şi care a apărut în discuţii de două săptămâni”, a menţionat guvernatorul Munteanu, citat de aceeași sursă.

În opinia acestuia, pescarii sportivi care reţin exemplare de somn african nu ar trebui sancţionaţi, în contextul în care această specie nu poate fi asimilată celei de somn autohton, care nu poate reţinută de niciun pescar sportiv în acest an, potrivit ordinului de prohibiţie a pescuitului.