Zoom devine mai sigur ca să facă școala online și munca de la distanță mai bune

de: Paula Artin
21 11. 2020

Zoom a devenit aproape echivalent cu termenul de videoconferințe, după ce în pandemie aplicația a câștigat popularitate enormă.

Cu toate acestea, aplicația nu rămâne fără probleme, iar una dintre cele mai importante dintre acestea se referă la accesul vizitatorilor neinvitați la conferințe – lucru pe care nu ți-l dorești dacă ești profesor și predai elevilor tăi sau chiar dacă vorbești cu prietenii pe Zoom.

Fenomenul de zoombombing a luat amploare, iar în România a fost popularizat de un grup de adolescenți care se distrau deranjând orele online, grupați în jurul denumirii de “Clanul Leilor”.

Deși Zoom are deja numeroase opțiuni de securitate, participanții puteau să distribuire parola unei conferințe și oricine ar fi putut intra.

Acum, Zoom lansează noi opțiuni utile pentru cei care organizează conferințele. Astfel, profesorii, de exemplu, vor avea mai mult control asupra accesului și participării la conferințe sau clase online.

Suspendarea activității participanților

În meniul de Security, cei care au pornit conferința vor avea posibilitatea de a suspenda temporar orice activitate în cadrul grupului.

Prin opțiunea “Suspend Participant Activities” vor fi oprite toate comunicările video, audio, chat, adnotări sau screen share din cadrul grupului sau de către un singur utilizator.

Așadar, dacă un participant deranjează întâlnirea online sau a intrat neautorizat, poți să-l oprești din orice face.

În plus, poți notifica Zoom despre astfel de utilizatori, dând report însoțit chiar de un screenshot către Zoom. Ulterior, echipa aplicației va analiza acea plângere și va putea suspenda conturile.

Opțiunea “Suspend Participant Activities” va fi disponibilă pentru toate conturile Zoom, atât cele gratuite, cât și cele plătite.

Raportarea de către participanți

Gazdele unei întâlniri online pot raporta utilizatori, însă acum și utilizatorii simpli pot face acest lucru. Dacă apare un utilizator neautorizat, oricine îl va putea raporta către Zoom.

Astfel, cel care deține hostingul cursului sau clasei online nu va mai avea responsabilitatea de a urmări zeci de persoane în cadrul unei întâlniri online, putându-se baza pe persoanele de încredere din clasă, de exemplu.