Volkswagen uimește din nou: cum arată modelul surprins în teste pe străzi
Volkswagen are planuri mari și nu ține cont de criză. Modelul surprins recent în teste pe străzi e un prototip care sigur te va uimi.
Volkswagen vine cu un prototip, care a fost surprins în timpul testelor pe străzi și arată fabulos. E vorba de unul dintre protipurile seriei Arteon Shooting Brake R, care urmează să fie prezentat la sfârșitul lunii, mai exact pe 24 iunie.
Până acum, au apărut doar imagini generate virtual. Dar chiar și așa, îți puteai face o idee, deși pozele arată foarte futuristic în comparație cu ce a fost scos pe străzi. Dar filmările făcute cel mai probabil pe străzile din Germania nu mai lasă loc de niciun dubiu.
Volkswagen uimește cu modelul Arteon R
Producătorul german se pregătește să prezinte modelul pe 24 iunie, în cadrul unui eveniment online. Până atunci, a fost scos în teste pe străzi. Specialiștii din domeniu susțin că viitorul model pregătit de constructorul german va fi echipat cu cea mai nouă generație a pachetului Modular Infotainment Matrix (MIB 3).
În același timp, Volkswagen va introduce în gama Arteon și câteva sisteme noi de asistență, cel mai important urmând să fie Travel Assist, dar va împrumuta și gamele de motorizări de pe actualele modele Arteon. Oricum ar fi, modelul arată futurist și are o alură care-ți inspiră viteză.
E posibil ca noul model Arteon Shooting Brake R să vină cu un motor pe benzină de 2.0 litri cu 330 CP. Resursele vor fi gestionate de o transmisie automată cu șapte trepte și de un sistem de tracțiune integrală.
VW pare, așadar, că nu vrea să-și abandoneze planurile, chiar dacă susținea că pandemia i-a adus pierderi uriașe. Pe perioada restricțiilor, a fost nevoit să închidă mai multe fabrici, situație în care s-au aflat mai mulți constructori, inclusiv cei doi care au uzine în România – Ford și Dacia.
Volkswagen susținea că are pierderi săptămânale de două miliarde de euro. Iar asta înseamnă că ar putea urma și concedieri.