Volkswagen se concentrează pe dezvoltarea de mașini autonome: ce înseamnă asta pentru Europa

Volkswagen se concentrează pe dezvoltarea de mașini autonome: ce înseamnă asta pentru Europa

Volkswagen ar putea face ca mașinile autonome să devină o normalitate pe drumurile din Europa, prin cea mai nouă investiție anunțată de companie.

Compania a finalizat marți, 2 iunie, o investiție masivă în ceea ce privește dezvoltarea mașinilor autonome. Este vorba despre 2,6 miliarde de dolari investite în Argo AI, un startup american, bazat în Pittsburgh, concentrat pe mașini care se conduc singure.

Divizia Autonomous Intelligent Driving a Audi, creată în 2017 pentru a dezvolta tehnologii pentru mașinile autonome ale grupului Volkswagen, va fi absorbită de Argo AI. Astfel, divizia din München a producătorului german va deveni diviza europeană a startup-ului american. Cei 200 de angajați și tehnologia dezvoltată deja de către aceștia va fi integrată în acesta. Va fi, de asemenea, al cincilea centru de inginerie al lui Argo, dar și singurul din afara Statelor Unite. Integrarea va duce la un număr total de 1000 de angajați ai startupului.

Cum lucrează Volkswagen la dezvoltarea de mașini autonome

Investiția face parte dintr-o alianță mai largă între VW și Ford pentru dezvoltarea în comun a vehiculelor autonome și electrice, un parteneriat anunțat pentru prima dată în iulie trecută.

În 2017, Ford investea și ea un miliard de dolari în startup. Astfel, odată cu noua tranzacție a Volkswagen, Argo AI se transformă într-o companie globală cu doi clienți: VW și Ford. Acordul plasează primul și cel de-al șaselea producător auto din lume în cursa dezvoltării de vehicule complet autnome, concurând cu sisteme precum Waymo a lui Alphabet și Cruise a General Motors.

De fapt, startupul american Argo AI dezvoltă sisteme de șoferi virtual și hărți de înaltă definiție, concepute pentru autovehiculele autonome Ford. Această misiune se extinde acum și la Volkswagen. Ford și VW vor împărți costurile dezvoltării tehnologiei autovehiculelor Argo AI, în condițiile acordului.

„Această știre nu numai că solidifică poziția noastră bine valorificată, ci ne diferențiază ca singura companie cu o platformă tehnologică de mașini autonome cu parteneriate și acorduri comerciale pentru implementare în SUA și Europa”, spune CEO-ul Argo IT, Bryan Salesky.

Citește și:
Sursa: TechCrunch