Victoria la care nu se aștepta nimeni: cum a ajuns Huawei să depășească Samsung, Apple

de: Alexandru Puiu
19 06. 2020

Într-o perioadă în care prea puțini dintre noi și-au cumpărat telefoane noi, iar piața de mobile s-a dus semnificativ în jos, Huawei a înregistrat una dintre cele mai impresionante victorii.

Când vine vorba de clasamentul global de mobile, de aproape un deceniu, acesta a rămas neschimbat. Samsung ocupă prima poziție în clasament, urmat de Apple, de departe. De ceva timp, cei de la Huawei au depășit Apple și au ajuns să ocupe locul doi în top. Când Donald Trump a început războiul cu Huawei și le-a interzis colaborarea cu Google, toți erau convinși că gigantul chinezi nu mai are cum să-și revină.

Realitatea a fost însă cu totul alta. Pandemia se pare că a fost perioada propice pentru ca internauți să cocheteze din ce în ce mai mult cu dispozitivele Huawei. Astfel, chiar și dacă doar pentru o lună, Huawei a ocupat prima poziție în clasamentul global al producătorilor de telefoane inteligente.

La această această concluzie au ajuns cei de la Counterpoint Research în cel mai recent clasament publicat online. Ideea de bază este una cât se poate de simplă, Samsung a pierdut prima poziție în topul producătorilor în luna aprilie a acestui an, când cei mai mulți dintre noi ne-am aflat în izolare. Locul a fost ocupat de Huawei.

În luna aprilie a acestui an, Samsung a avut o cotă de piață de 19,1%, în timp ce Huawei a sărit până la 21,4%. În mod previzibil, această schimbare de roluri a fost influențată de răspândirea pandemiei în timp și spațiu. În timp ce întreaga planetă se afla în izolare în luna aprilie, activitatea afacerilor din China se afla în revenire puternică, iar statul chinez făcea eforturi pentru susținerea business-urilor locale.

Ca urmare, Huawei a avut de câștigat ”global” din cauza performanței din țara natală. Când tragi linie și le-a aduni, piața de mobile s-a contractat cu 41% în aprilie 2020 față de aceeași perioadă din 2019, până la 69,37 de milioane de unități vândute. În mai însă, Samsung a revenit în forță și a depășit din nou Huawei.