Veste neplăcută pentru cei care stau la bloc. Istoria se poate repeta, iar cei salvați pot fi doar cei cu centrale termice de apartamant
București, când vine vorba de încălzire, e împărțit între cei care au centrale termice de apartament și cei care au de la rețeaua orașului. În acest context e bine să știi că sunt iar probleme cu termoficarea.
Când RADET și-a anunțat falimentul, Termoenergetica, compania Primăriei București, a preluat operarea sistemului centralizat de încălzire. Totuși, a acumulat în doar câteva luni de la preluarea operării rețelei de termoficare din București datorii de aproape 400 milioane lei față de ELCEN. Acum nu este exclusă intrarea în insolvență a Termoenergetica. Acuzația vine de la ELCEN, cel mai important producător de energie termică pentru București, care-i controlat de Ministerul Economiei.
„În doar câteva luni de la preluarea operării rețelei de termoficare din București, Termoenergetica a acumulat datorii în cuantum de 398 milioane lei față de ELCEN. Nu au fost achitate facturile aferente lunilor ianuarie, februarie și martie 2020. Se înregistrează scadențe depășite și se percep penalități conform legii. Primăria Municipiului București înregistrează restanțe la plata subvenției pentru perioada noiembrie 2019 – februarie 2020 în valoare de 538 milioane lei. Termoenergetica întrunește condițiile de intrare în insolvență din cauza acumulării de datorii restante înregistrate față de ELCEN.”
ELCEN într-un comunicat de presă
ELCEN susține că, dat fiind precedentul RADET, are obligația de a lua în calcul toate opțiunile legale pentru recuperarea acestor datorii. Pe listă se regăsește și formularea unei cereri pentru deschiderea procedurii de insolvență a Termoenergetica, în conformitate cu prevederile Legii 85/2014. Pe acest fond, cei care pierd cel mai mult sunt bucureștenii care se pot trezi fără apă caldă.
Câte datorii a făcut firma primăriei?
Potrivit ELCEN, ar fi vorba despre trei creanțe neachitate, de 88.290.800 lei (creanță neachitată aferentă lunii ianuarie 2020, cu o depășire a scadenței de 60 de zile, la care se adaugă și penalități de întârziere, conform prevederilor contractuale). Apoi, 158.122.675 lei (creanță neachitată aferentă lunii februarie 2020, cu o depășire a scadenței de 31 de zile, la care se adaugă și penalități de întârziere, conform prevederilor contractuale). Și, nu în ultimul rând, 151.716.669 lei (valoarea facturii aferente lunii martie 2020, cu scadență depășită în data de 29 aprilie), notează Profit.ro.
De cealaltă parte, înainte de faliment, RADET ar fi înregistrat datorii curente de aproximativ 300 milioane lei, conform ELCEN. Acestea au venit ca urmare a pierderilor financiare și tehnologice aferente perioadei de insolvență 2016 – 2019. Trebuie plătite de către Primăria București.