Transportul aerian în România, ”îngropat” de pandemie: ce s-a întâmplat în 2020

de: Alexandru Puiu
31 08. 2020

La fel ca toate celelalte industrii din România, transportul aerian a fost afectat de pandemie. Niște statistici oficiale de la INS ne ajută să înțelegem însă cât de gravă este situația, de fapt.

În prima jumătate a acestui an, numărul celor care s-au perindat prin aeroporturile din România a scăzut cu 61,9%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. După ce aeroporturile din România au găzduit 10.709.300 de călători în primele șase luni din 2019, valoarea a scăzut până la 4.077.800 de pasageri în 2020. Aceste date au fost centralizat de Institutul Național de Statistică. În continuare, aeroporturile cu cea mai mare activitate din România sunt Henri Coandă – București, Avram Iancu – Cluj-Napoca și Trăian Vuia – Timișoara.

Prin defalcarea valorilor de mai sus, aeroportul Henri Coandă-Bucureşti s-au înregistrat 1.317.100 pasageri îmbarcaţi şi 1.278.000 debarcaţi, pe Avram Iancu-Cluj-Napoca 262.900 pasageri îmbarcaţi şi 234.900 pasageri debarcaţi şi pe Traian Vuia-Timişoara 148.200 pasageri îmbarcaţi şi 136.600 pasageri debarcaţi.

În ceea ce privește regiunile din care sosesc sau spre care călătoresc cei mai mulți pasageri, statisticile sunt destul de previzibile. Cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Londra-Luton 167.263 pasageri, Milano-Bergamo 73.264 pasageri, Munchen 66.370 pasageri, Viena 57.601 pasageri, Tel Aviv 55.485 pasageri, Roma-Ciampino 55.265 pasageri, Madrid-Barajas 54.332 pasageri, Istanbul 49.541 pasageri, Bruxelles-Charleroi 48.733 pasageri, Paris-Charles de Gaulle 47.961 pasageri.

Principalele ţări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcaţi în România au fost Regatul Unit 339.348 pasageri, Italia 261.360 pasageri, Germania 251.069 pasageri, Spania 146.407 pasageri, Franţa 105.657 pasageri, Belgia 66.073 pasageri, Turcia 62.821 pasageri, Ţările de Jos 59.338 pasageri, Austria 55.483 pasageri.

După ţara de destinaţie, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Regatul Unit 350.723 pasageri, Italia 279.098 pasageri, Germania 279.049 pasageri, Spania 153.689 pasageri, Franţa 108.978 pasageri, Belgia 71.651 pasageri, Ţările de Jos 64.410 pasageri, Israel 57.857 pasageri, Austria 57.601 pasageri.

În ceea ce numărul de călători pe aeroporturile din România prin care au trecut, 49,2% dintre ei au aterizat sau decolat de pe Henri Coandă – București. Trăian Vuia din Timișoara ocupă poziția a doua în clasament cu 17,3%, iar Avram Iancu – Cluj Napoca este pe locul al treilea cu 15,6%. Din aprilie și până la finele lunii iunie, apogeul pandemiei în România, au fost îmbarcaţi doar 123.800 pasageri şi debarcaţi 103.000.