Sute de mii de clienți, dezamăgiți de băncile din România: incidentele dezastruoase din ultimele luni

de: Alexandru Puiu
28 08. 2020

În ultimele 7 luni, băncile din România au transformat în victime câteva sute de mii de clienți, din cauza unor defecțiuni tehnice, căderi ale sistemelor de carduri, mobile banking și nu numai.

În cazul în care activitatea ta sau a afacerii tale depinde de băncile din România, ar fi bine să ai în vedere un avertisment foarte important din partea BNR. Banca centrală a înregistrat în ultimele 12 luni nu mai puțin de 12 incidente majore cauzate de bănci importante din țara noastră. Partea bună este că băncile sunt asigurate în cazul unor astfel de evenimente. Nu mai puțin de 500.000 de euro intră în visteria băncilor din România după fiecare eveniment, banii provenind aproape de fiecare dată de la băncile mamă din afara țării.

Partea proastă este că fiecare client ajunge să aibă o amintire neplăcută cu banca sa, iar promisiunea că dezastrele nu se vor mai repeta lipsește cu desăvârșire. Dezamăgirea mea teribilă pe marginea acestui subiect mi-a fost provocată de ING, în urmă cu câteva săptămâni și am detaliat-o în acest material: Cum pedepsești o bancă precum ING, după ce te-a supărat de prea multe ori.

În România, BNR este instituția care se ocupă de monitorizare incidentelor neplăcute din domeniul bancar și, în cazul unor dezastre majore, notifică alte autorități ale statului. „Astfel, prestatorii de servicii de plată au obligația legală de a raporta apariția unor incidente operaționale sau de securitate majore care afectează instrumentele de plată și serviciile de plată pe care aceștia le oferă clienților”, spun oficialii băncii centrale.

În mod previzibil, ING Bank se află și pe ”lista neagră” a celor de BNR din cauza incindentelor recente. „Menționăm că în decursul acestui an au fost raportate Băncii Naționale a României un număr de 12 incidente majore, toate acestea fiind de natură operațională. Numărul de utilizatori de servicii de plată afectati a variat între 300 și 147.000 (cel mai sever incident)”, arată BNR.

Cazul dublării plăților cu cardul pentru o scurtă perioadă de timp la ING Bank este binecunoscut. De altfel, primul sistem inovator al ING Bank, Self Bank a fost testat întâi în România și apoi lansat în Benelux, ca să-ți dai seama că românii sunt destinația perfecte pentru teste care implică finanțele lor.

Oficialii ING Bank au avut o explicație pe marginea acelui incident pentru Economica.net: „ING a avut o eroare de dublare a plăților cauzate dintr-o eroare ING, evenimentul din 27 iulie 2020, cauzat dintr-o eroare de sistem. Sumele au fost returnate în aceeași zi. ING are un proces de administrare a incidentelor care presupune identificarea cauzelor structurale și adresarea lor prin controale suplimentare pentru a preîntâmpina repetarea unui incident în condiții similare (ex. automatizări, modificarea rutinelor de procesare în sisteme, modificări procedurale etc.)”

Banca Națională atrage atenția și că, printre serviciile de plată afectate, se numără incidentele care au vizat instrumentele de plată electronică de tip card (imposibilitatea utilizării acestora la POS/ATM), precum și cele de acces de la distanță de tip internet și mobile banking. Cauzele evenimentelor perturbatoare au avut surse multiple, de la erori umane sau de defecțiuni ale unor echipamente ITC, la supraîncărcarea serverelor etc.

Aceleași surse din piață menționează că la BCR, de exemplu, multe din incidentele de plată sunt cauzate doar de blocaje ale sistemului. În cazul Raiffeisen Bank, au existat câteva tentative de phishing. Acestea fac referire la un efort tehnologic prin care hakerii copiau pagina web a băncii pentru a induce în eroare unii clienți ai băncii. De asemenea în lunile aprilie și mai au fost impactate sistemele de utilizare a cardurilor și platformele de internet banking. Problemele au fost rezolvate la scurt timp după depistare și majoritatea clienților nu a avut de suferit.