Donald Trump vrea să îngroape rețelele sociale care îl cenzurează: ce se întâmplă azi
Rețelele de socializare așa cum le știm s-ar putea să nu mai existe, după ce Donald Trump va semna astăzi un ordin executiv, după ce a fost supărat de cei de la Twitter, în urmă cu câteva zile.
La începutul acestei săptămâni, cei de la Twitter au adăugat menţiunea „Verificaţi faptele despre votul prin corespondență” la două postări ale preşedintelui american Donald Trump. În postările ”marcate”, oficialul susţinea că votul prin corespondenţă este substanţial „fraudulos”. Afirmațiile fiind complet nefondate, gestul celor de la Twitter nu este greșit, dar cu siguranță este neobișnuit.
În prima fază, Donald Trump a acuzat Twitter că se amestecă în alegerile prezidențiale. După aceea, a insistat pe faptul că rețeaua de socializare îi încalcă primul amendament al constituției SUA, referitor la libera la exprimare. A doua fază a protestului prezidențial s-ar putea totuși să fie semnificativ mai agresivă, pentru că va afecta funcționarea tuturor rețelelor de socializare.
Președintele american Donald Trump este așteptat joi să semneze un ordin executiv care vizează companiile de social media, au spus oficiali ai Casei Albe, după ce liderul SUA a amenințat că va închide site-urile pe care el le-a acuzat că ”reduc la tăcere vocile conservatoare”, relatează Reuters.
Dincolo de faptul că documentul cu pricina se va semna astăzi, nu se cunosc foarte multe detalii. Cel mai probabil însă, particularitățile ordinului executiv vor ajunge însă online până la finele zilei. Din păcate, nu este exclusă inițierea unor demersuri pentru închiderea unor companii private, precum Twitter.
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri că va impune norme de reglementare sau va închide companiile de social media, după ce Twitter a afișat în premieră avertismentul potrivit căruia utilizatorii rețelei sociale erau rugați să verifice faptele descrise de liderul de la Casa Albă într-o serie de postări legate de alegerile prezidențiale și votul prin corespondență.
În războiul direct cu Twitter, consilierul prezidențial Kellyanne Conway l-a atacat punctual pe Yoel Roth, directorul platformei responsabil de integritatea site-ului. În apărarea angajatului a intrat CEO-ul Twitter, Jack Dorsey, cu o serie de postări prin care atrage atenția că ar trebui să fie singurul responsabil în ceea ce privește practicile companiei sale.