Sistemul cardului de sănătate a picat în plină criză: CNAS vrea să renunțe la el
Sistemul cardului de sănătate a picat în plină criză de coronavirus. CNAS ar putea desființa acest sistem.
Românii ar putea să nu mai aibă nevoie de card de sănătate pe o perioadă determinată de timp. CNAS are în plan să desființeze acest sistem, care a picat, din nou, în plină pandemie de coronavirus. Un proiect în acest sens ar fi în lucru la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
În această perioadă, validarea serviciilor medicale se va face offline până la soluționarea problemelor tehnice apărute în sistemul informatic, transmite CNAS.
CNAS ar vrea să renunțe temporar la cardul de sănătate
Sunt probleme mari tehnice în plină pandemie de coronavirus. Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) este indisponibilă, iar furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări vor acorda servicii medicale și farmaceutice în sistem offline, anunță reprezentanții CNAS.
În aceste condiții, se ia în calcul renunțarea la cardul de sănătate pe o perioadă determinată, tocmai pentru ca lucrurile să nu mai fie blocate.
„Ne cerem scuze pentru inconvenientele create pacienților și furnizorilor și vă asigurăm că vom întreprinde toate demersurile necesare astfel încât serviciile medicale și farmaceutice necesare asiguraților să fie accesate și validate. Dacă până la finalul acestei zile (miercuri – n.r.) echipa care lucrează la remedierea sistemului informatic nu va reuși sa repună total sistemul în funcțiune, vom lua în calcul măsuri care sa permită validarea serviciilor acordate în sistem offline pe perioada în care PIAS nu va fi funcțională”, spune Adela Cojan, președintele CNAS.
Un sistem pe butuci
Nu-i pentru prima dată când sunt probleme cu cardurile de sănătate. Pe sistem s-au cheltuit milioane de euro, dar și-a arătat limitele în repetate rânduri.
Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, atrăgea atenția asupra acestor probleme.
„În plină criză Covid 19 acești bolnavi sunt cei mai expuși infectării. Ce face statul român acum cu acești bolnavi se numește crimă colectivă. Am urlat zile în șir la Guvern să permită emiterea rețetelor on line pentru pacienții cu cancer, să desființeze temporar mizeria numită card de sănătate, să valideze consultații telefonice și servicii de telemedicină”, spune vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.
Sistemul Cardului Național de Asigurări Sociale de Sănătate (CEAS) a costat peste 87,6 milioane lei fără (TVA). A fost implementat de HP România SRL și Novensys Corporation. Subcontractant a fost pe SIVECO Romania.