Singura veste bună despre rețelele sociale: ce au schimbat Facebook, Twitter și Instagram
În cazul în care ai o părere foarte proastă despre rețelele de socializare, un studiu al Uniunii Europene atestă că situația era mult mai gravă în urmă cu puțin timp.
Prin rugăminți, amenzi și alte forme de penalități, Comisia Europeană a pus o presiune teribilă în ultimii ani pe Facebook, Twitter, Instagram și orice alte rețele de socializare pentru a-și revizui atitudinea față conținutul promovat online. De la știri false sau dezinformare până la manifestări de ură și rasism, toate au fost vizate de autoritatea europeană.
Conform celui mai recent raport al Comisiei Europene, companiile de tech au devenit mai eficiente în a se alinia la specificațiile acordului publicat în 2016 de Uniunea Europeană. Este vorba de Code of Conduct, un document menit să definească mai multe particularități pentru combaterea discursului încărcat de ură.
Documentul respectiv, deși nu are o valoare legală, a fost semnat la momentul respectiv de Facebook, Twitter, YouTube și Microsoft. Promisiunea de bază era simplă. Semnatarii se angajau ”să nu ofere mijloace pentru răspândirea online ilegală în mod viral a discursului încărcat de ură”. Între timp, au aderat la același proiect și Google, Snapchat și Instagram.
Cea mai recentă analiză a comportamentului din mediul online pleacă de la progresul înregistrat în ultimii ani. În medie, 90% din conținutul raportat companiilor de mai sus a fost analizat în 24 de ore, în timp ce doar 40% din conținut era analizat în 2016, respectiv 81% în 2018. În mod previzibil, nu orice postare raportată este ștearsă, dar eficiența și progresul sunt lăudabile.
Din conținutul clasificat ca fiind încărcat de ură, 71% a fost șters în 2020, în timp ce doar 28% a fost șters în 2016. În ceea ce privește răspunsurile la diverse sesizări din partea utilizatorilor, Facebook se pare că face o treabă decentă la acest capitol și răspunde prompt la 67,1% dintre mesaje, chiar dacă nu se vede o creștere majoră față de cele 65,4 procente de acum câțiva ani. În mod previzil, oficialii UE insistă pe faptul că există loc semnificativ de îmbunătățiri, dar direcția pare să fie una bună.